Camera Deputaţilor a adoptat tacit, marţi, propunerea legislativă a deputatului PDL Nicuşor Păduraru care prevede că aleşii locali îşi vor pierde mandatul în cazul condamnărilor prin hotărâri rămase definitive şi irevocabile, indiferent de modalitatea de executare a pedepsei.
Proiectul modifică statutului aleşilor locali şi prevede că primarii, consilieri judeţeni şi locali îşi vor pierde mandatul, înainte de expirarea duratei normale, dacă suferă o condamnare, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă, indiferent de modalitatea de executare a pedepsei, privativă sau nu de libertate.
Iniţiatorul consideră că nu este corect ca primari sau preşedinţi de consilii judeţene să rămână în funcţie, dacă au un trecut penal demonstrat.
"Consider că încetarea mandatului unui ales local pentru săvârşirea unor fapte penale nu trebuie să fie condiţionată de modalitatea de executare a pedepsei (privativă sau nu de libertate), ci trebuie să ţină cont de integritatea şi probitatea legală şi morală a acelei persoane", precizează Păduraru.
Proiectul a fost adoptat tacit deoarece termenul pentru dezbatere şi vot final a expirat pe 9 noiembrie.
Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată cu acest act normativ, decizia finală aparţinând Senatului.