Autorităţile italiene au informat MECTS şi Comisia Europeană că renunţă la solicitarea derogării de la recunoaşterea automată a diplomelor din România în UE, astfel că scandalul diplomelor false a fost închis, a anunţat, vineri, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu.
"În urma scandalurilor succesive din învăţământul românesc în mandatele precedente autorităţile italiene iniţiaseră la Comisia Europeană discuţii în vederea excluderii României din procedura de echivalare automată a diplomelor. Prin aplicarea Legii educaţiei naţionale am reuşit să închidem acest caz. Am închis scandalul diplomelor suspecte la medicină şi mulţumesc public rectorilor Universităţilor Titu Maiorescu, Universităţii din Oradea şi altor rectori care au luat în serios această situaţie şi au rezolvat-o personal", a declarat ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, într-o conferinţă de presă.
El a precizat totodată că acesta a fost şi motivul pentru care s-a luptat să apară noua lege a educaţiei căreia i s-au opus "cei care au câştigat bani grei din fraudarea diplomelor".
"Iată de ce ne-am luptat pentru o nouă lege a educaţiei iar de ce s-au opus apariţiei noii legi cei care au câştigat bani grei din fraudarea diplomelor din românia, cei care au câştigat bani grei prin aceasta. Acum acest lucru nu mai este posibil", a adăugat ministrul Educaţiei.
Acesta a precizat că autorităţile italiene au informat MECTS şi Comisia Europeană că renunţă la solicitarea derogării de la recunoaşterea automată a diplomelor din România în UE.
La începutul lui 2009, Corpul de control al Ministerului Educaţiei a constatat în urma controalelor la universităţile de medicină, nereguli legate de înscrierea studenţilor străini fără echivalarea diplomelor de studii obţinute anterior şi abateri de la reglementările privind şcolarizarea.
Printre neregulile semnalate în raport se numără programele de cursuri care nu au fost aprobate în structurile universităţii, înscrierea studenţilor străini fără echivalarea diplomelor de studii obţinute anterior, de către Consiliul Naţional pentru Recunoaşterea şi Echivalarea Diplomelor Universitare, abaterile de la înregistrarea şi regulile de gestionare a activităţilor didactice.
La jumătatea lunii noiembrie 2008, Ministerul Educaţiei anunţa că face controale în toate cele 13 instituţii de învăţământ superior cu profil medical, de stat şi private, verificările vizând înmatricularea, mobilitatea şi transferul studenţilor străini în România.
În urma informaţiilor privind nereguli la unele facultăţi de medicină, legate de presupusa eliberare a unor diplome de licenţă fictive pentru cetăţeni italieni, decanul Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Oradea Adrian Maghiar a demisionat.
În urma informaţiilor privind nereguli la unele facultăţi de medicină, legate de presupusa eliberare a unor diplome de licenţă fictive pentru cetăţeni italieni, decanul Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Oradea Adrian Maghiar a demisionat.
O anchetă internă a fost făcută şi la Facultatea de Medicină Dentară a Universităţii "Titu Maiorescu", în urma informaţiilor potrivit cărora unii cetăţeni italieni care studiază în România nu cunosc limba română şi astfel nu ar putea să urmeze cursurile şi să obţină o diplomă de licenţă, pe perioada verificărilor conducerea facultăţii fiind suspendată.
Prorectorul Universităţii "Titu Maiorescu", Dumitru Gheorghiu, anunţa ulterior că nu au fost găsite nereguli în cazul studenţilor italieni de la Medicină Dentară, conducerea facultăţii fiind repusă în drepturi. Acesta preciza că, în urma anchetei, s-a constat că actele necesare de înscriere a studenţilor italieni la facultate există, toţi au reşedinţa în Bucureşti, sunt abonaţi la un sistem de zbor low-cost şi pot pleca acasă, dar o fac la sfârşit de săptămână, astfel că nu lipsesc de la cursuri.