Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la RRA, că apreciază faptul că PDL îi exclude din partid pe cei acuzaţi de corupţie, opinând totodată că această formaţiune trebuia să adopte mai demult "Codul Monica Macovei".
"Dacă apreciez ceva este că PDL, deşi nu a făcut ce trebuia să facă în interiorul partidului legat de corupţie, apreciez că îi exclude din partid (pe cei acuzaţi de corupţie - n.r.). În sfârşit şi-au adus aminte că sunt partidul care, în 2001, a pierdut peste 100 de consilieri locali pentru că nu a mai tolerat conflictul de interese. Toţi care au avut firme în contracte cu primăriile, consiliile judeţene unde activau au fost excluşi din partid", a declarat Traian Băsescu.
El a spus că PDL trebuia să să adopte mai demult "codul Monica Macovei".
La remarca moderatorului că PDL a adoptat acest cod, el a spus că "nu numai că l-au adoptat acum, l-au şi modificat după incidentele de la Cluj şi au mers la excludere".
"Aici foarte mulţi politicieni se ascund sub prevederile constituţionale şi legale - până nu e condamnat, nu e vinovat. Ei, cum îi stă PSD cu Voicu susţinându-l pe Ponta să-l dea jos pe Geoană, spre exemplu. Arată urât. Partidul poate să-şi impună propriile standarde", a adăugat şeful statului.
Referindu-se la excluderile din PDL, Băsescu a arătat că, "slavă Domnului", acţionează corect, dar că liderii partidului ar trebui să-şi caute mai bine oamenii înainte de a-i numi.
De asemenea, el a solicitat diminuarea numărului de numiri pe criterii politice.
"Nu spun în faţă «nu» şi fiecare, când pleacă de la putere, îl acuză pe celălat că şi-a pus oamenii. Aduceţi-vă aminte PDL, cât ataca PNL şi PSD că şi-au pus oamenii în 2007-2008. Ce au făcut PDL cu UDMR prima dată când au venit? Au dat ordonanţa de urgenţă prin care îşi pun şi ei oameni. Trebuie să înţeleagă nevoia de a-şi selecta profesioniştii, pentru că, paradoxal, în partide sunt profesionişti, dar ăia nu au noroc", a conchis şeful statului.
(16 nov 2011, 16:51:17