PDL a decis excluderea din partid a deputatului Daniel Oajdea "pentru grave prejudicii de imagine" aduse partidului, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu.
E a arătat că această decizie a fost luată la propunerea organizaţiei Iaşi a PDL, din care Oajdea face parte şi a fost votată în unaniminatate în BPN al PDL, urmând să fie înaintată Consiliului Naţional de Coordonare al partidului.
"Din acest moment, opiniile pe care le formulează domnul Oajdea nu mai sunt din interiorul PDL", a spus Sever Voinescu.
Întrebat la ce se referă gravele prejudicii de imagine aduse de Oajdea PDL, Voinescu a spus că acestea vizează "atitudini şi poziţii politice extrem de ofensive" ale deputatului în cauză la adresa unor lideri ai PDL, dar şi "o surprinzătoare tăcere" în acţiunea politică locală.
Preşedintele PDL, Emil Boc, a declarat, duminică seară, după întâlnirea liderilor PDL de la Vila Lac, răspunzând unei întrebări despre excluderea lui Daniel Oajdea din partid, că este vorba despre o decizie care va fi luată luni în şedinţa BPN.
Întrebat dacă liderii PDL vor decide luni excluderea lui Daniel Oajdea din partid, Boc a răspuns: "Este o decizie pe care o vom lua mâine (luni, n.r.). Cazul va fi pe agenda Biroului Permanent Naţional de mâine de la ora 11.00".
Biroul Permanent Judeţean al PDL Iaşi a propus, duminică, excluderea deputatului Daniel Oajdea din partid, pentru afirmaţiile sale critice la adresa PDL din ultima perioadă, decizia fiind înaintată conducerii centrale a partidului, care se va pronunţa în acest caz.
Liderul interimar al PDL Iaşi, senatorul Dumitru Oprea, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, că BPJ al PDL a decis, duminică, să propună excluderea deputatului Daniel Oajdea din PDL, decizia filialei ieşene urmând să fie trimisă către BPN, iar propunerea să fie discutată în regim de urgenţă de conducerea naţională a partidului.
În replică, deputatul PDL Daniel Oajdea a susţinut că propunerea de excludere a sa din partid, votată, duminică, în BPJ al PDL Iaşi, reprezintă reacţia unui grup de oportunişti care au preluat prin forţă conducerea filialei ieşene a PDL.
Oajdea a declarat, vineri, că prim-vicepreşedintele partidului Gheorghe Flutur se vrea a fi un "tătic pe Moldova", ce profită de neînţelegerile din cadrul filialei ieşene a partidului. Totodată, Oajdea a spus că nu-şi doreşte să ocupe un post în conducerea filialei PDL Iaşi, motivând că prezenţa sa în Biroul Permanent Judeţean ar gira dispreţul conducerii centrale a partidului faţă de membrii PDL care au participat la alegerile interne din filială.
Oajdea a spus că schimbarea liderului PDL Iaşi Petru Movilă, decisă luni de către conducerea partidului e o decizie incorectă. El a afirmat că dacă ar fi fost în locul lui Movilă nu ar fi acceptat postul de secretar general al PDL, atât timp cât acesta a câştigat în mod corect scrutinul intern din 25 septembrie