Peste 84.000 de cazuri de infecţii respiratorii au fost înregistrate în perioada 30 octombrie - 6 noiembrie, cu 10,6 la sută mai puţine decât în săptămâna precedentă, informează, joi, Ministerul Sănătăţii.
Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile a înregistrat 84.154 de cazuri de infecţii respiratorii din 30 octombrie până în 6 noiembrie.
Potrivit specialiştilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri compatibile clinic cu gripa înregistrate la nivel naţional a fost comparabil cu cel înregistrat în săptămâna precedent (83 faţă de 80).
Până în prezent, în România nu a fost înregistrat niciun caz de gripă care să fi fost confirmat de către laboratoarele de specialitate.
Ministerul Sănătăţii achiziţionează un milion de doze de vaccin pentru campania de vaccinare gratuită antigripală din 2011.
Până în prezent, aproximativ 35.000 de persoane cu risc ridicat de îmbolnăvire au fost vaccinate gratuit în cadrul campaniei de vaccinare antigripală a Ministerului Sănătăţii. Au fost imunizate cu prioritate persoanele cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, conform recomandărilor OMS şi ECDC.