Partidul verzilor din Ungaria, LMP, cere autorităţilor de la Budapesta şi de la Bucureşti să respingă cererea Roşia Montană Gold Coporation (RMGC) de avizare a exploatării miniere din Munţii Apuseni, pe care au caracterizat-o drept "o bombă ecologică", relatează MTI.
Unul dintre parlamentariii formaţiunii politice, Benedek Javor, care este şi liderul comitetului parlamentar maghiar pentru dezvoltare durabilă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că lansarea unei bombe ecologice precum o exploatare mineră pe bază de cianuri trebuie oprită, cu atât mai mult cu cât există riscul scurgerilor de cianuri în râurile care ajung în Ungaria.
Într-o scrisoare deschisă adresată primului ministru maghiar şi omologului român al acestuia, precum şi preşedintelui României şi parlamentarilor de la Bucureşti, Javor a solicitat ca procedurile de avizare să fie oprite. El a făcut, de asemenea, un apel către statele din regiune, solicitând cooperarea regională în realizarea unei hărţi a investiţiilor miniere şi industriale riscante
În acelaşi document, parlamentarul maghiar cere omologilor săi de la Bucureşti să interzică exploatările cu cianuri pe teritoriul ţării.