Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, la Târgovişte, că nu i-a transmis niciun mesaj preşedintelui Traian Băsescu, cu ocazia aniversării zilei de naştere, precizând că şeful statului are "lăudătorii lui", care "sunt destui", transmite corespondentul MEDIAFAX.
Întrebat de jurnalişti dacă i-a transmis vreun mesaj preşedintelui Traian Băsescu cu prilejul zilei de naştere, Victor Ponta a răspuns: "Nu. Ce să transmitem domnului Băsescu? Are el lăudătorii lui, i-aţi văzut că s-au călcat în picioare ieri (n.r. - sâmbătă) să fie acolo. Nu are nevoie şi de noi, sunt destui".
Liderul PSD a fost prezent, vineri, la Târgovişte, unde a avut o întâlnire cu activul de partid din judeţ şi a participat la reuniunea birourilor judeţene ale organizaţiilor PSD şi PNL. Victor Ponta a fost însoţit de Adrian Năstase şi de Liviu Dragnea.
Preşedintele Traian Băsescu a împlinit, vineri, 60 de ani.