Preşedintele CE, Jose Manuel Barroso, a declarat, marţi, că în ultimele şase luni a observat o serie de îmbunătăţiri legate de capacitatea de absorbţie a fondurilor structurale de către România, menţionând că i-a cerut preşedintelui Traian Băsescu intensificarea eforturilor în acest sens.
"Domnul preşedinte şi cu mine am reuşit să parcurgem progresele importante înregistrate în acest sfârşit de săptămână, la Consiliul European. Sunt absolut încrezător că iniţiativele lansate acum vor duce la un succes la summitul de mâine seară (miercuri, n.r.), care ne va permite să depăşim această criză pentru a recâştiga încrederea în Europa şi hotărârea ei de a trece la acţiune. Unul dintre elementele cheie ale pachetului nostru amplu de măsuri sunt creşterea economică şi reformele aprofundate", a declarat, la finalul unei întâlniri cu preşedintele Traian Băsescu, şeful Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.
El a mai spus că speră într-o îmbunătăţire a folosirii fondurilor structurale. "E adevărat că la Consiliul European am avut ocazia de a prezenta propunerea noastră, a Comisiei Europene, de a îmbunătăţi creşterea economică. Avem nevoie de consolidare fiscală, dar şi de creştere economică. Una dintre propunerile mele în acest sens a fost tocmai o mai bună folosire a fondurilor structurale. De când am vizitat România, acum un an, am cooperat pentru a vedea cum putem îmbunătăţi capacitatea de absorbţie a României. În ultimele şase luni am constatat o serie de îmbunătăţiri în acest sens şi l-am rugat pe domnul preşedinte Băsescu să-şi intensifice eforturile personale în acest sens", a adăugat Barroso.
El a menţionat că România este una dintre ţările care ar beneficia de propunerea CE de a-şi completa fondurile prin creşterea ratei de cofinanţare din partea UE cu 10%. "Această propunere din partea Comisiei Europene a fost acceptată deja de toate statele membre. Sperăm ca acum totul să se finalizeze cu ajutorul Parlamentului European", a conchis Barroso.
La rândul său, preşedintele Traian Băsescu a afirmat că a făcut, împreună cu preşedintele CE, o analiză referitoare la modalităţile în care se poate accelera absorbţia fondurilor europene.
"Vreau să mulţumesc CE, atât pentru ghidul pe care ni l-a pus la dispoziţie, cât şi pentru asistenţa tehnică ce ne va fi asigurată în perioada următoare", a afirmat şeful statului român.