România avea anul trecut cel mai mare număr de exploataţii agricole din Uniunea Europeană (UE), de aproape 4 milioane, reprezentând o treime din totalul la nivel comunitar, în timp ce suprafaţa medie, de 3,4 hectare, este printre cele mai mici, depăşind doar insulele Malta şi Cipru.
Numărul de exploataţii agricole din România a scăzut cu 14% în perioada 2003-2010, la 3,86 milioane, în timp ce în UE declinul a fost de 20%, la 12,05 milioane, potrivit datelor Eurostat.
Pe următoarele poziţii după România se situează Italia, cu 1,6 milioane de exploataţii agricole, respectiv Polonia, cu 1,5 milioane. Cel mai puţine exploataţii sunt în Luxemburg (2.200) şi Estonia (19.700).
Germania avea anul trecut 299.100 de exploataţii în sectorul agricol, iar Franţa 514.800, în timp ce în Bulgaria numărul acestora era de 371.100, iar în Ungaria de 577.000.
Suprafaţa medie a unei exploataţii agricole din România, de 3,4 hectare, depăşeşte, potrivit Eurostat, doar Malta, cu 0,9, hectare, şi Cipru, cu 3,1 hectare. Cea mai mare concentrare a terenurilor agricole există în Cehia, cu exploataţii medii de 152,4 hectare, urmată de Marea Britanie, cu 78,6 hectare, şi Luxemburg, cu 59,3 hectare. În Franţa şi Germania suprafeţele sunt apropiate, de 52,6 hectare, respectiv 55,8 hectare. În Ungaria suprafaţa medie este de 8 hectare, în Polonia de 9,6 hectare, iar în Bulgaria de 9,8 hectare.
În 2002, suprafaţa agricolă medie din România era de 3,11 hectare, potrivit datelor anunţate de Institutul naţional de Statistică în iunie.
Suprafaţa agricolă utilizată a României, de 13,3 milioane de hectare, reprezenta anul trecut mai puţin de 8% din totalul de 170 de milioane de hectare la nivelul UE. Înaintea României se situează Franţa (27 milioane de hectare), Spania (23,7 milioane de hectare), Germania (16,7 milioane de hectare), Marea Britanie (15,9 milioane de hectare) şi Polonia (14,38 milioane de hectare). Italia cu 12,88 milioane de hectare se plasează la scurtă distanţă în urma României. Cele şapte state membre însumează aproape trei sferturi din terenul agricol aflat în folosinţă în UE. Suprafaţa agricolă utilizată a României a scăzut cu 4,5% în intervalul 2003-2010.
Malta are cea mai mică suprafaţă agricolă din UE, de 11.500 de hectare, urmată de Cipru, cu 118.400 hectare, şi Luxemburg, cu 131.000 hectare.
Eurostat defineşte drept exploataţie agricolă o unitate, aflată sub administraţie unică, cu activitate în producţia agricolă. Exploataţiile inluse în raport reprezintă circa 98% din totalul suprafeţei agricole din UE şi 98% din animale. Pragurile sub care o exploataţie agricolă este prea mică pentru a fi luată în considerare sunt stabilite de statele membre, astfel încât să atingă procentajul de 98%.
Suprafaţa agricolă include terenurile arabile, grădini ale căror produse sunt folosite în gospodărie, fâneţe şi păşuni. Terenurile agricole neutilizate, pădurile şi suprafeţele ocupate de clădiri, drumurile sau iazurile sunt excluse. Terenurile deţinute în comun în mai multe ţări nu au fost incluse de asemenea în raport.