Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a declarat marţi că sumele alocate României în bugetul UE pentru perioada 2014-2020 ar putea fi suplimentate.
"La un prim calcul, plecând de la propunerea Comisiei Europene, generală, privind întregul buget 2014 - 2020, vorbim de sume importante în plus pentru România, atât în ceea ce priveşte politica agricolă comună, cât şi în ceea ce priveşte politica de coeziune", a spus ministrul după audierea sa de către membrii Comisiei pentru agricultură din Senat.
Potrivit acestuia, Comisia Europeană va face la 12 octombrie o solicitare cu caracter general, iar în ceea ce priveşte agricultura se va propune limitarea plăţilor directe.
"Această eventuală plafonare a plăţilor directe, funcţie de o sumă maximă, va fi aplicabilă nu numai României, ci tuturor celor 27 de state membre ale UE. Sunt un număr important de ferme mari, câteva sute, care probabil vor fi într-un fel sau altul afectate, dacă va fi acceptată, pentru că ceea ce va face Comisia va fi doar o propunere", a arătat Orban.
Varianta analizată de Comisia Europeană vizează acordarea de subvenţii pentru o suprafaţă de maxim 1.000 de hectare pe fermă.