Fiecare program de studii are capacitate maximă de şcolarizare ce nu poate fi depăşită, de aceea, MECTS va controla respectarea acestei prevederi, care, dacă ar fi fost aplicată mai demult, ar fi rezolvat multe dintre problemele sistemului, a declarat, luni, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu.
În 1 octombrie a fost publicat în Monitorul Oficial, Hotărârea de Guvern pentru aprobarea Nomenclatorului domeniilor şi al specializărilor/programelor de studii universitare, a structurii instituţiilor de învăţământ superior, a domeniilor şi programelor de studii universitare acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, a locaţiilor geografice de desfăşurare, a numărului de credite de studii transferabile pentru fiecare program de studii universitare, formă de învăţământ sau limbă de predare, precum şi a numărului maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi.
Acest lucru înseamnă că la niciun program de studii nu vor mai fi înmatriculaţi studenţi peste cifra acordată prin HG. Deşi aceste prevederi existau şi înainte de publicarea noii legi a educaţiei, nimeni nu le respecta, de aceea Universitatea "Spiru Haret" a putut dezvolta nestingherită multiple programe, spun autorităţile din educaţie.
Ministerul Educaţiei va controla respectarea acestei prevederi. În actul normativ este menţionat numărul maxim de locuri pentru specializările acreditate sau autorizate provizoriu aparţinând celor 58 de universităţi publice în care sunt incluse şi cele militare, SRI şi Academia Navală.
Astfel, spre exemplu, Universitatea Naţională de Apărare "Carol I" din Bucureşti, Facultatea de Comandă şi Stat are ca domeniu de licenţă, Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică, cu nouă specializări. Fiecare specializare poate înmatricula un anumit număr maxim de studenţi stabilit de către ARACIS după evaluarea instituţiei şi fără legătură cu piaţa muncii.
La Comunicare publică şi interculturală în domeniul securităţii şi apărării pot fi înmatriculaţi cel mult 33 de studenţi, la Conducere interarme- forțe aeriene maximum 8, la Conducere interarme- forțe navale -100, iar la Conducere interarme-forţe terestre-cel mult 15 studenţi.
De asemenea, la Academia Naţională de Informaţii "Mihai Viteazul" din Bucureşti, Facultatea de informaţii, domeniul de licenţă Ştiințe militare, informaţii şi ordine publică,specializarea Știinţe militare, informaţii şi ordine publică pot fi înmatriculaţi cel mult 30 de studenţi şi tot atâţi la Psihologie- informaţii, iar la Studii de securitate şi informaţii, cel mult 25 de studenţi.
Situaţia a fost reglementată şi pentru toate universităţile particulare acreditate sau autorizate provizoriu şi pentru fundaţiile şi alte instituţii de pregătire de nivel superior, arată Hotărârea de Guvern.