Ministrul britanic de Interne, Theresa May, este favorabilă solicitărilor de aborgare a Legii Drepturilor Omului, afirmând că acest document blochează acţiunile Guvernului de la Londra de deportare a imigranţilor suspectaţi de infracţiuni, informează Sky News.
Theresa May a declarat că doreşte "personal" abrogarea acestui document pentru că ar fi provocat probleme Ministerului de Interne.
May a făcut aceste declaraţii înainte de reuniunea din Manchester a Partidului Conservator. Mulţi politicieni conservatori au denunţat Legea Drepturilor Omului, afirmând că este folosită de imigranţii suspectaţi de infracţiuni pentru a evita repatrierea.
Însă declaraţiile riscă să îi deranjeze pe colegii de coaliţie liberal-democraţi, inclusiv pe vicepremierul Nick Clegg şi pe ministrul Energiei, Chris Huhne.
Premierul conservator David Cameron şi-a exprimat susţinerea pentru înlocuirea legii cu o cartă britanică a drepturilor omului.
"Sunt de acord că ar fi bine ca Legea Drepturilor Omului să fie înlocuită cu o cartă a drepturilor omului. În coaliţie, am ajuns la un acord pentru revizuirea legii. Evident că acest proces va fi mai lent decât doreşte Theresa May sau decât doresc eu", a spus David Cameron.
Ministerul de Interne este nemulţumit că legea blochează deportarea persoanelor suspectate de infracţiuni, inclusiv a presupuşilor terorişti.