Preşedintele BNS, Dumitru Costin, a declarat, joi, că salariul minim din România ar trebui să fie legat de coşul minim de consum, iar ultimele evaluări indică faptul că valoarea acestuia ar trebui să fie de 900 - 920 de lei.
Preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS) a criticat propunerea patronatelor privind introducerea primelor în sectorul privat pentru salariile mai mici de 1.000 de lei, precizând că în acest fel angajatorii nu fac altceva decât să încerce să găsească soluţii pentru fidelizarea salariaţilor.
Potrivit preşedintelui BNS peste 70% dintre salariaţii din România au venituri salariale mai mici decât salariul mediu pe economie şi acordarea unor prime fără majorarea salariului minim nu face altceva decât să trimită o bună parte dintre salariaţi către asistenţa socială.
Dumitru Costin a precizat că, pentru a nu discuta "de pseudosoluţii care îi avantajează pe cei care fac afaceri", salariul minim ar trebui să fie legat de coşul minim de consum, indicator care trebuie să facă parte din politica oricărei ţări. Potrivit liderului sindical, ultimele evaluări privind o structură de coş minim de consum arată că acesta ar trebui să fie undeva la 900 - 920 de lei, el precizând că în acest calcul s-au luat în considerare cheltuielile de hrană, de întreţinere şi de transport.
În opinia lui Costin, menţinerea salariului minim la un nivel foarte scăzut constituie şi un motiv pentru care mulţi dintre şomeri refuză să se angajeze pe salariul minim, diferenţa între indemnizaţia şi salariul minim fiind atât de mică încât nu acoperă nici măcar cheltuielile de transport sau alte cheltuieli de bază.
Costin a descris situaţia actuală prin care salariul minim este menţinut la un nivel foarte scăzut drept "un paradox şi o aberaţie".
Ministrul Muncii, Sulfina Barbu, a declarat la finalul discuţiilor cu reprezentanţii confederaţiilor sindicale şi patronale că întâlnirea a avut rolul de a cunoaşte doleanţele partenerilor sociali şi că toate propunerile primite vor fi analizate în Ministerul Muncii, fiind necesar însă ca ele să fie raportate la realitatea economică a României.
Sulfina Barbu a precizat că interesul Guvernului din care face parte este să creeze şi să crească numărul de locuri de muncă.
Bogdan Hossu a declarat după întâlnirea cu ministrul Sulfina Barbu că sindicaliştii au solicitat elaborarea în procedură de urgenţă a hotărârii de Guvern privind stabilirea sectoarelor de activitate. În acest context Sulfina Barbu a primis o nouă întâlnire pentru rezolvarea acestei probleme în cursul săptămânii viitoare, iar sindicaliştii au acceptat să suspende acţiunile de protest pentru o săptămână.
Peste o sută de sindicalişti de la CNS "Cartel Alfa" şi BNS au pichetat, joi, pentru a doua zi consecutiv Ministerul Muncii, acuzând Guvernul că anihilează dialogul social.