Ministrul validat al Afacerilor Europene, Leonard Orban, a respins, marţi, acuzaţiile la adresa sa aduse de preşedintele PSD, Victor Ponta, menţionând că nu va fi un "paravan" pentru unii şefi de ministere neperformanţi în ceea ce priveşte absorbţia fondurilor europene.
Orban a afirmat că personal se va ocupa de aspectele "pe orizontală": achiziţii publice, capacitatea administrativă, negocierea între diferitele programe.
"Până la urmă, fiecare ministru, fiecare minister va rămâne cu autorităţile de management, cu programele oficiale şi binenţeles că vor fi diferenţe între modul în care vor performa unele autorităţi de management şi alte autorităţi. Nu cred că mi se va transfera mie toate nereuşitele parţiale sau totale ale unora sau ale altora, după cum nici nu cred că succesele mi se vor transfera integral mie. Nu cred acest lucru", a săpus Orban.
Pe de altă parte, el s-a declarat optimist vizavi de creşterea ratei de absorbţie. "Dar trebuie încercat acest lucru, pentru că dacă nu luăm măsurile acum momentul în care ele se vor resimţi cel mai puternic va fi 2013, când România va trebui să cheltuiască o sumă enormă, 6,7 miliarde de euro", a arătat acesta.
Întrebat dacă vor fi bani suficienţi pentru cofinanţare, ministrul ales a evitat să dea un răspuns tranşant. "Va trebui să luăm pas cu pas, va trebui să vedem pe de o parte acolo unde avem posibilitatea să cheltuim fondurile comunitare până la sfârşitul lui 2012 până în 2013", a menţionat fostul comisar european.
"Probabil, foarte curând se va lua decizia ca TVA să devină eligibil pentru proiectele comunitare, ceea ce în mod cert îi va ajuta şi pe beneficiari, dar va ajuta inclusiv la creşterea ratei de absorbţie pentru că şi TVA va fi inclus în aceste sume", a mai declarat demnitarul.