Producătorii români de armament vizează clienţi din Uniunea Europeană şi din NATO, pentru că Ministerul Apărării Naţionale nu are suficiente fonduri, a declarat, luni, directorul executiv al Asociaţiei PATROMIL, Viorel Manole.
"Ne adresăm cu preponderenţă Uniunii Europene şi NATO, pentru că Armata română nu are bani. Nu pot spune că exportul către UE în domeniul apărării este pe măsura dorinţei şi a posibilităţilor noastre, dar aici trebuie să gândim pe termen mediu şi pe termen lung", a spus directorul executiv al Asociaţiei Patronale Române a producătorilor de Tehnică militară (PATROMIL), într-o conferinţă de presă prilejuită de expoziţia de tehnică şi tehnologie pentru apărare "EXPOMIL 2011".
A şaptea ediţie a expoziţiei "EXPOMIL"se va desfăşura în perioada 22-25 septembrie, la centrul expoziţional Romexpo. Ediţia din acest an reuneşte la standuri peste 80 de firme de prestigiu din zece ţări, printre care Franţa, Germania, Marea Britanie şi SUA, care vor prezenta echipamente din domeniul securităţii şi apărării.
Primele două zile din programul EXPOMIL sunt destinate specialiştilor, urmând ca expoziţia să îşi deschisă porţile pentru public în 24 şi 25 septembrie.
În Pavilionul A vor fi expuse sisteme şi echipamente militare din dotarea forţelor Sistemului Naţional de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională, fabricate atât de firme din industria românească de apărare cât şi de companii străine.
Ministerul Administraţiei şi Internelor a anunţat că participă la "EXPOMIL 2011" cu tehnică şi echipamente de intervenţie de ultimă generaţie din dotarea Poliţiei, Jandarmeriei, Poliţiei de Frontieră şi Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.