România şi Polonia au protejat populaţia de efectele negative ale "erei bancherilor" din ultimii 15-20 de ani, în timp ce în Ungaria politicienii au fost de partea băncilor, a declarat premierul ungar, Viktor Orban, citat de Budapest Business Journal.
Guvernul ungar va termina "era bancherilor" şi va pune capăt practicii de a transfera împrumutatului toate pierderile şi riscurile, a spus Orban, într-un interviu acordat cotidianului Metropol.
"Era bancherilor" a ruinat Europa şi odată cu aceasta şi Ungaria, a adăugat el. În ultimii 15-20 de ani, băncile i-au făcut pe oameni să creadă că pot împrumuta fără consecinţe şi că vor avea întotdeauna acces nerestricţionat la credit ieftin.
Băncile au ajutat consiliile locale şi companiile să "vadă" riscul împrumuturilor în valută, dar clienţii "fără apărare" din retail au fost "păcăliţi" să ia credite în monedă străină, a afirmat premierul.
Pentru a pune această situaţie în ordine, guvernul ungar a decis o serie de acţiuni, precum un moratoriu în privinţa executărilor silite, un curs de schimb fix la returnarea împrumuturilor în valută şi opţiuni de restituire anticipată a acestora, a explicat Orban. Băncile condamnă aceste măsuri, însă prevederi similare ar putea fi adoptate în mi multe state europene, a continuat el.
Refinanţarea în forinţi a unui împrumut în monedă străină este justificată, consideră premierul, întrucât este puţin probabil ca francul elveţian, monedă în care au fost acordate multe împrumuturi in Ungaria, să se deprecieze până la nivelul din perioada când populaţia a luat creditele.