Preşedintele Traian Băsescu a declarat, la emisiunea "După 20 de ani", difuzată de ProTV, că nu se pot face indexări la pensii când există un deficit de 3,6 miliarde de euro şi nu se poate reveni la salariile din 2010 când există încă un excedent de 200.000 de salariaţi.
"Guvernul s-a credibilizat prin măsurile luate în 2010, dar s-ar putea decredibiliza - şi ăsta ar putea fi şocul pe care România ar putea să-l primească - prin neîndeplinirea obligaţiilor asumate în acordul cu Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional. O eventuală abandonare a programului cu instituţiile internaţionale ar fi pentru România mult mai rea decât o eventuală revenire la recesiune", a spus Băsescu.
El a menţionat că speră ca această abandonare să nu se întâlmple şi, de asemenea, să nu se ajungă la "populisme", mai ales că acordul cu FMI acoperă integral anul 2012.
Şeful statului a făcut un apel la Parlament şi Guvern să nu renunţe la obiectivele stabilite cu FMI şi Banca Mondială.
Băsescu a spus că toată lumea trebuie să fie conştientă că nu poţi merge cu indexări la pensii când ai deficit de 3,6 miliarde de euro.
"N-ai cum să mergi cu revenirea integrală la salariile din 2010 când încă ai un excedent de 200.000 de salariaţi", a mai spus Băsescu.
De asemenea, preşedintele a spus că este necesară o diminuare radicală a ajutoarelor sociale, pentru că inclusiv banii care se utilizează în acest domeniu sunt împrumutaţi.