Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a declarat, joi, că amplasarea elementelor de scut antirachetă în România va creşte profilul strategic regional al ţării noastre, încrederea investitorilor americani în economia românească şi ar putea rezolva şi problema vizelor cu SUA.
Întrebat, la o conferinţă a Fundaţiei Creştin-Democrate, cum se vede România din Statele Unite, Baconschi a spus: "Foarte bine".
"Declaraţia Casei Albe după întâlnirea celor doi preşedinţi (Traian Băsescu şi Barack Obama, n.r.) a folosit un limbaj extrem de elogios la adresa contribuţiei României în NATO şi a nivelului relaţiei transatlantice. Sunt convins că şi declaraţia de parteneriat strategic pentru secolul XXI, asumată de cei doi preşedinţi, va da un cadru mult mai larg de cooperare, iar amplasarea elementelor de scurt antirachetă la noi va creşte şi profilul nostru strategic regional, dar şi încrederea investitorilor american în economia românească", a afirmat Baconschi.
El a spus că România îi aşteaptă pe investitorii americani şi că trebuie făcută "mai multă promovare în Statele Unite pe linia construirilor economice". "Trebuie să ne facem mai bine cunoscute oportunităţile, dar sunt convins că acest stadiu nou mult mai ambiţios în relaţia politică dintre SUA şi România va avea şi urmări economice pozitive", a adăugat ministrul de Externe.
Întrebat în legătură cu rezolvarea problemei vizelor, Baconschi a spus că discuţia dintre preşedinţii României şi SUA a abordat acest subiect şi că Hillary Clinton a fost de acord că a menţine "aliaţi puternici europeni precum România sau Polonia în afara programului vizelor nu este normal".
"Cred că la pachet şi pe fondul acestei dezvoltări strategice o să rezolvăm problema, în orice caz administraţia americană s-a angajat în acest sens", a adăugat ministrul român de Externe.