Călătoria americană a preşedintelui fără ceas

După aproape o zi (aglomerată), preşedintele s-a întors şi a transmis publicului că împreună cu preşedintele Obama au binecuvântat oficial şi au pus în fapt parteneriatul strategic dintre naţiunea americană şi România, ţara de la frontiera NATO.

În Biroul Oval, separaţi de un vas cu mere apetisante, gazda şi oaspeţii au bătut palma pentru o frăţie de decade. Care, după cum a constatat preşedintele român, va aduce "nivelul de securitate cel mai înalt" cetăţenilor, instituţiilor şi economiei naţionale. Din care se va genera şi ceva prosperitate. Un adevărat port-bonheur de import.

După călătoria americană a preşedintelui, am aflat de la acesta cum că prietenii României nu sunt doar vicepreşedintele Biden, ci şi secretarul Apărării, precum şi directorul CIA. Firesc, câtă vreme, în relaţia cu americanii, dimensiunea militară, de securitate şi poziţia geo-strategică sunt produsele noastre cele mai atrăgătoare la export.

Nu a rezultat cât de prieten ne este Barack Obama, ci doar că preşedintele american i-a spus colegului de la Bucureşti: Fiat Justitia (pe bune, chiar dacă pereat mundus) şi că va fi un avocat al nostru în problema urzicătoare a modificării regimului de vize. Asemenea, nu a rezultat cât de prietenă este cu preşedintele comunitatea românească din State, ci doar că Traian Băsescu a fost generos cu timpul în ceea ce o priveşte, de vreme ce a constatat (real, simbolic şi zâmbitor) că a rămas fără ceas.

Nu ştiu cât contează ceasul unei ţări de graniţă (militară - deci importantă - dar emergentă în multe alte privinţe) în relaţia cu o super-putere. Sau busola. Pentru că relaţia este simplă şi pragmatică dintr-un început: dai ce este cel mai bun şi primeşti prudent - decent. Pui de comun acord capete de pod şi te străduieşti să ţii calea de acces în bună stare, mereu la îndemână. Aceasta ar fi un soi de morală a voiajului american al preşedintelui Băsescu.

În toată această intreprindere politico-diplomatică, altfel bine pusă la punct, a fost însă şi o notă discordantă: taina, enigma. Probabil că preşedintele sau cei din jurul său au considerat că misterul potenţează vizita. N-a fost aşa, pentru că, din pricină de atât mister, a apărut la început o supărătoare impresie de provizorat.

Cultivarea obsesivă a misterului comunicării publice într-o vizită de referinţă nu-şi avea rostul. Pentru că relaţia româno-americană trebuie să fie, în toate faţetele sale, limpede şi să meargă ceas.