Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la întoarcerea din vizita în SUA, că structura delegaţiei României a fost definită strict pentru atingerea obiectivelor, din aceasta făcând parte miniştrii apărării, Gabriel Oprea, Externelor, Teodor Baconschi, dar şi şefii serviciilor secrete
"Observaţi structura delegaţiei. Ea a fost aleasă, definită strict pentru atingerea obiectivului acestei vizite", a declarat Traian Băsescu.
El a făcut şi o trecere în revistă a întâlnirilor membrilor delegaţiei pe parcursul vizitei în SUA.
"În cursul vizitei delegaţia s-a întâlnit cu preşedintele Obama, cu vicepreşedintele Biden, noul director al CIA, generalul Petraeus, un prieten al României, ca de altfel şi vicepreşedintele Biden, cu noul secretar al apărării, domnul Panetta, cu congresmenii, care s-au constituit în comitetul de prietenie cu România, care vor vizita în octombrie România şi, de asemeni, întâlniri la Departamentul de Stat", a mai spus şeful statului.
Preşedintele Băsescu a precizat că îşi propune ca săptămâna viitoare să facă o conferinţă de presă în care să intre în detaliile vizitei, "atât cât se poate".