Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a declarat marţi la o întâlnire cu reprezentanţii turoperatorilor, că doreşte ca hotelurile Regiei Autonome-Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) să fie scoase la vânzare.
"Sunt foarte multe structuri de turism care ar trebui vândute. Probabil că se va scoate la vânzare patrimoniul RAAPPS", a spus Udrea.
Ea a adăugat că unele hoteluri RAAPPS aflate în paragină sunt surse de venituri doar pentru directorii temporari ai acestora.
Udrea a amintit şi de hotelurile Bradu din Covasna şi Triumf din Bucureşti, aflate în patrimoniul statului şi care ar trebui scoase la vânzare.
"Să se facă transparent, prin licitaţie publică, naţională sau internaţională, numai să se vândă aceste hoteluri. Am ratat câteva ocazii ca mari lanţuri hoteliere să ajungă în Bucureşti şi să investească aici, pentru că statul nu a fost suficient de prompt în a da drumul acestor vânzări. Există interes pentru mare parte din aceste structuri, care sunt vechi, sunt depăşite astăzi, au 20 şi ceva de ani minim numai că trebuie şi noi să ne mişcăm, altfel pierdem o piaţă", a arătat Udrea.
Ea a adăugat că Bulgaria a privatizat litoralul vânzând acum 20 de ani către investitorii germani, iar România a privatizat către "prietenii guvernelor", iar astăzi totul este în paragină.
RAAPPS deţine zeci de baze turistice la nivel național.
Ea a vorbit şi despre vilele de protocol ale "foştilor şi actualilor nomenclaturişti", aflate în proprietatea statului, şi pentru care aceştia nu plătesc chirie.
"Dacă vor să mai stea în vila respectivă să o cumpere, să dea statului banii, şi să stea acolo ca un bun proprietar, nu să tragă foloase de pe urma unui stat care încă îşi mai permite să creeze astfel de avantaje", a continuat Udrea.
Potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă, RA-APPS va scoate la vânzare imobile amplasate în zone centrale ale Capitalei, dar îi va exclude de la licitaţie pe chiriaşii cu datorii faţă de regie şi îi va despăgubi pentru investiţiile deja efectuate în locuinţe doar dacă acestea au fost autorizate în prealabil.
Guvernul a anunţat, miercuri, că pregăteşte vânzarea unor locuinţe de serviciu aflate în administrarea Regiei Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) care nu sunt grevate de sarcini, susţinând că procedura va fi derulată prin licitaţie deschisă cu strigare, iar casele vor fi cedate la un preţ care nu va coborî sub cel al pieţei stabilit de un evaluator.