Elevii vor fi evaluaţi la toate disciplinele după două săptămâni de recapituale, iar rezultatele testelor vor fi transmise de către diriginţi fiecărui părinte şi trecute în "foaia de parcurs", potrivit unei note transmise de Ministerul Educaţiei unităţilor de învăţământ.
Directorii au prelucrat deja în şcoli nota de la Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) privind "foaia de parcurs".
Potrivit documentului, fiecare profesor va face două săptămâni de recapitulare, după care în a treia săptămână de şcoală va da elevilor un test. Notele obţinute de elevi nu vor fi trecute în catalog, dar vor fi anunţate individual părinţilor. Totodată, rezultatul obţinut de fiecare elev va fi înregistrat şi în "foaia de parcurs".
La sfârşitul anului, elevii vor susţin un nou test similar celui din septembrie, iar rezultele vor fi trecute în aceeaşi fişă de parcurs şi vor fi comparate cu cele de la prima evaluare. Tot în foaia de parcurs vor fi înregistrate absenţele.
Spre deosebire de anii precedenţi, diriginţii vor fi obligaţi să comunice mai des cu părinţii, mai ales pentru a-i informa dacă elevii lipsesc nemotivat de la cursuri.
Secretarul de stat Oana Badea declara în iulie pentru MEDIAFAX că MECTS are ca obiectiv clar pentru 2011-2012 eliminarea supraevaluării la clasă.
"Nu putem să ne ascundem după deget şi să nu spunem că elevii primesc note mari în cursul anului şi la examen se află pentru prima dată în faţa unei evaluări standardizate care îi aduce cât mai aproape de adevăr. De aceea, comisiile metodice vor elabora pe şcoală câte un test iniţial, pornind de la programa existentă. Testul iniţial se va aplica pe clase, pentru clasa I, a II-a, a IV-a, pentru română, matematică şi aşa mai departe. Rezultatele vor fi analizate la nivelul şcolii. Adică va fi o medie pe şcoală, iar clasele vor fi încadrate, în funcţie de rezultate, la categoria sub media de şcoală, la nivelul mediei sau peste această medie", explica atunci secretarul de stat pentru învăţământul preuniversitar.
Oana Badea mai spunea că prin acest sistem MECTS nu este interesat de o ierarhie la nivel naţional sau al unui oraş, ci pur şi simplu de stabilirea nivelului de pregătire al elevilor în contextul şcolii din care fac parte.
"După ce am această clasificare voi stabili ce trebuie să facă fiecare dascăl la clasa lui. Cu o clasă pe medie am un anumit parcurs. Dacă ai o clasă sub medie adaptezi ritmul de muncă al profesorului, iar dacă eşti peste medie este vorba despre performanţă, chiar olimpiadă. Nu mă interesează performanţa de tip olimpiadă la clasa sub medie, spre exemplu. Fişa postului fiecărui cadru didactic va fi determinată de această structură a clasei lor. Dascălul nu este vinovat pentru că primeşte o clasă sub medie spre exemplu, dar el trebuie să muncească. Performanţa lui poate fi de tip olimpiadă, dar avem peste o sută de olimpici internaţionali şi trei milioane de elevi despre care trebuie să vorbim în alţi termeni. Suntem preocupaţi de progresul şcolarilor pentru clasele sub medie şi la medie, întrucât acolo vorbim de zona mediocrităţii, acolo trebuie să vedem ce se întâmplă cu fiecare copil şi să recunosc şi să răspătesc efortul dascălilor de la acele clase, pentru că vorbim de învăţământ de masă", a mai spus atunci secretarul de stat.
După ce va fi stabilit nivelul fiecărei clase dintr-o şcoală, directorul poate "intra în alertă" când va sesiza note foarte mari la clase sub media pe şcoală.
Secretarul de stat mai spunea că după examenul de bacalaureat şi de titularizare s-au ridicat două întrebări majore: "De ce au fost aceste rezultate?", cu două întrebări subsecvente: "Ce s-a făcut în timpul anului şcolar, de s-a ajuns în stadiul acesta?" şi "Ce vor face autorităţile ca acest lucru să nu se mai întâmple, ce se va face în anul şcolar viitor?", şi "Cu cine învaţă copiii noştri?".
Oana Badea preciza că pentru aceasta măsurile luate din anul şcolar 2011-2012 sunt controlul informatic al absenţelor şi eliminarea supraevaluării.