Purtătorul de cuvânt al PSD, deputatul Emil Radu Moldovan, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că, în noua sesiune legislativă, PSD este interesat de reducerea numărului de parlamentari şi interzicerea traseismului politic, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Priorităţile noastre legislative au rămas aceleaşi din sesiunea trecută, pe care le-am depus atunci şi nu au intrat la dezbatere şi ne dorim să intre. Ţinând cont că se discută foarte mult de modificarea legilor electorale, ne interesează foarte mult ca cele două principii - reducerea numărului de parlamentari şi traseismul politic - să fie luate în dezbatere", a declarat Emil Radu Moldovan.
Moldovan a afirmat că PSD vrea ca legea de reducere a numărului de parlamentari să fie adoptată împreună cu o completare care să prevadă ca toţi aceia care îşi părăsesc partidul pe listele căruia au fost aleşi să îşi piardă mandatul.