Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 5 sep 2011 - Anul XVI, nr. 209 (4807)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9759 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7742 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Universităţile centrate pe educaţie primesc locuri bugetate la licenţă, dar şi la master de calitate

Luni, 5 Septembrie 2011 (15:39:19)

Universităţile centrate pe educaţie vor primi locuri bugetate la licenţă şi, în cazul în care au programe de master de calitate, un anumit număr de locuri pentru master, dar direcţionate strict către programele de calitate, nu şi către cele slabe, a spus, pentru MEDIAFAX, ministrul Daniel Funeriu.

"Suntem în perioada de finalizare a procedurilor legale de clasificarea universităţilor. Nu va mai dura mult până ce rezultatul va fi făcut public. Este un demers complex, la care partenerul nostru, Asociaţia Universităţilor Europene, aduce expertiză, obiectivitate şi credibilitate externă. Un demers de o asemenea amploare şi cu asemenea consecinţe trebuie organizat impecabil şi este ceea ce facem", a declarat, luni, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu.

El a precizat că prin acest demers MECTS va stabili un standard în evaluarea învăţământului superior.

"Am o menţiune specială de făcut legat de faptul că activitatea de verificare a datelor are caracter permanent. Iniţial, universităţile au raportat şi date false, unele cu bună ştiinţă, altele din eroare. Este important ca în final, fiecare universitate să fie plasată acolo unde merită, în funcţie de ceea ce ea are de oferit societăţii. Desigur, mă pot aştepta ca aceeaşi conjuraţie a mediocrităţii care ne-a dus unde suntem să atace orice demers de aducere a luminii într-un sistem prea mult obişnuit să câştige bani mulţi în detrimentul calităţii învăţământului superior. Corectitudinea pe care am introdus-o la bacalaureat trebuie să aibă corespondent în învăţământul superior", a adăugat ministrul Daniel Funeriu.

El a menţionat că, potrivit legii, universităţile vor fi clasificate în universităţi centrate pe educaţie, universităţi de educaţie şi cercetare ştiinţifică şi universităţi de cercetare avansată şi educaţie.

"Această clasificare este în folosul societăţii şi a universităţilor. Este în interesul universităţilor să ştie exact care este misiunea care li se potriveşte şi este în interesul societăţii, a studentului, să ştie la ce se poate aştepta dacă urmează cursurile unui anumit program de studii al unei universităţi. De ce o universitate care este foarte adecvată producerii absolvenţilor de licenţă în domenii care se cer la un nivel local ar investi resurse în, de exemplu, cercetări pe care nu are capacitatea să le facă. De ce ar investi statul resurse în programe de cercetare avansată fără nicio şansă de finalizare într-o instituţie în care aceeşi bani ar putea fi investiţi pentru creşterea calităţii celor care termină licenţa, spre exemplu", a explicat ministrul.

Potrivit acestuia clasificarea universităţilor reprezintă totodată un proces prin care vor fi optimizate resursele pentru îndeplinirea misiunii specifice fiecărei univeristăţi.

"Este un demers foarte util atât studenţilor cât şi angajatorilor. Pentru că un student va şti exact, în funcţie de cariera pe care vrea s-o urmeze, spre cercetare sau job mai rapid, va şti exact care este direcţia spre care se va orienta. Pentru prima dată, acum vom avea o situaţie clară, o oglindă reală a situaţiei din sistem, în spatele căreia vor sta cifre, nu poveşti, nu interese politice. Ajutăm sistemul să evalueze pe palierere pe care trebuie să se evalueze", a mai spus Funeriu.

Ministrul a atenţionat asupra unei false percepţii publice legate de clasificarea universităţilor care ar îngrădi posibilitatea acestora de a dezvolta calitate.

"A apărut public falsa percepţie, contrară filozofiei legii, potrivit căreia o universitate centrată pe educaţie este obligată să organizeze doar licenţă şi că va fi interzis să organizeze masterat. Legea nu prevede niciunde aşa ceva. O universitate de stat, care este o universitate centrată pe educaţie, va primi finanaţare de la stat pentru programe de licenţă, iar dacă are programe de master de calitate înaltă şi aceste programe vor putea să fie finanţate de la stat. De ce am încorseta o universitate în limitarea de a organiza doar programe de licenţă dacă punctual, într-un anumit domeniu, poate să organizeze un program de master foarte bun. Pe de altă parte, de ce am deschide uşa acelei universităţi la organizarea altor programe de master neperfomante, dacă are un anumit număr de programe de master bune. Deci, finanţarea va merge strict acolo unde se află calitatea. Aşadar, universităţile centrate pe educaţie vor primi locuri bugetate la licenţă şi, în cazul în care au programe de master de calitate, un anumit număr de locuri pentru master, dar direcţionate strict către programele de master de calitate, nu şi către cele slabe. Nu cred că vreun cetăţean român vrea să finanţeze din banii lui fabrici de masteranzi în universităţi care nu pot să ofere calitate", a mai spus ministrul Educaţiei.

Situația este identică în cazul universităţilor de educaţie şi cercetare ştiinţifică, care vor primi locuri bugetate la licenţă şi la master, pe care le vor distribui cum cred ele că este util. Astfel, în aceste universităţi vor primi locuri la doctorat doar domeniile care sunt performante. În România, conducătorii de doctorat performanţi vor putea să conducă doctorate. Toate universităţile care vor putea demostra fie la nivel global, cum vor fi universităţile de cercetare avansată şi educaţie sau la nivel mai mic, cum sunt universităţile de educaţie şi cercetare care au cercetări de calitate, că pot oferi calitate vor primi locuri bugetate la doctorat, a mai spus Funeriu.

Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului va impune, în anul academic 2011-2012, distribuirea în cadrul universităţilor a locurilor bugetate la doctorat celor mai performanţi cercetători şi nu pe criterii de cumetrii.

"Ar fi nefiresc să împiedicăm o universitate care poate organiza doctorat într-un anumit program dacă are expertiză în acel domeniu. Tot nefiresc ar fi să finanţăm de la stat ca acea universitate să organizeze programe doctorale într-un domeniu în care nu are expertiză. Nu mai avem voie să vindem iluzii din care, când ne trezim, descoperim o ţară plină de licenţiaţi sau masteranzi incompetenţi", a mai adăugat ministrul.

El a ţinut să precizeze că în 2011, cei care au luat bacalaureatul au mers la universităţile tradiţionale.

"Elevii care au luat bacalaureatul în acest an nu se mai îndreaptă spre universităţi cu viitor incert", a conchis ministrul Educaţiei.  

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Universităţile centrate pe educaţie primesc locuri bugetate la licenţă, dar şi la master de calitate.
 Vizualizări articol: 630 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Universităţile centrate pe educaţie primesc locuri bugetate la licenţă, dar şi la master de calitate0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei