Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) ia măsuri pentru debirocratizarea muncii didactice, punând la dipoziţia tuturor cadrelor didactice din România, pentru prima dată, planificările calendaristice.
Planificările sunt disponibile pe site-ul www.edu.ro, la secţiunea învăţământ preuniversitar, începând cu data de 1 septembrie 2011. Planificările sunt avizate de comisiile naţionale de specialitate pe discipline şi reprezintă munca a peste 2.500 de cadre didactice, direct de la catedră, precum şi a aproximativ 120 de inspectori de specialitate din Ministerul Educaţiei şi inspectoratele şcolare.
Secretarul de Stat Oana Badea precizează: "Corelarea acestor instrumente ale muncii didactice cu particularităţile individuale, de grup şi de vârstă ale beneficiarilor direcţi ai educaţiei va aparţine fiecărui dascăl în parte. Substanţa acestei măsuri constă, dincolo de orice analiză, în pasul spre debirocratizarea muncii didactice. În acest fel, economisim timp şi energie în favoarea muncii directe cu elevii noştri, ceea ce reprezintă esenţa muncii oricărui dascăl".