Consumatorii industriali de gaze naturale vor plăti preţuri mai mari cu până la 10%, cel mai probabil din octombrie, potrivit angajamentelor asumate de Guvern în faţa FM, iar până la sfârşitul anului ANRE ar putea decide încă o majorare a tarifelor, au declarat pentru MEDIAFAX surse guvernamentale.
Guvernul s-a angajat în faţa FMI să crească preţurile pentru consumatorii industriali în două etape, respectiv iunie-iulie şi trimestrul IV al acestui an, fără să fie specificate procentajele de majorare în scrisoarea de intenţie.
"După ce în iulie preţul gazelor naturale pentru consumatorii non-casnici a crescut cu aproape 10%, cel mai octombrie va avea loc o nouă majorare, cu până la 10%", au afirmat sursele.
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a cerut Executivului să prezinte, până în luna septembrie, un calendar etapizat de liberalizare a preţurilor gazelor naturale până în 2013 în cazul companiilor şi din 2013 în 2015 în cazul populaţiei. Liberalizarea preţurilor vizează şi sectorul energiei electrice.
Guvernul şi-a asumat în scrisoarea de intenţie cu FMI că va majora preţul gazelor pentru consumatorii non-casnici până la viitarea şedinţă a board-ului FMI, care va avea loc la sfârşitul lunii septembrie, potrivit unor surse apropiate discuţiilor dintre Guvern şi FMI.
Sursele guvernamentale au adăugat că distribuitorii de gaze au solicitat ANRE o majorare cu 27%, în etape, a tarifelor plătite de consumatorii industriali, dar procentul final de creştere va fi stabilit în urma negocierilor.
Populaţia nu va fi afectată direct de creşterea preţurilor gazelor livrate consumatorilor industriali, întrucât Guvernul şi Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) au decis, în luna iunie, ca pentru o perioadă de nouă luni, respectiv între 1 iulie şi 31 martie 2012, consumatorii casnici să primească mai multe gaze din producţia internă, mai ieftine cu aproape 40% faţă de cele din import, ceea ce va permite ca tarifele să nu crească.
Prevederea vizează şi menţinerea nivelului tarifelor pentru gazele naturale utilizate de producătorii de energie termică care livrează căldură populaţiei.