Ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu, consideră că există soluţii la nivel local pentru problema CET-urilor care sunt ineficiente şi care ar trebui închise.
Ministrul Muncii a dat ca exemplu situaţia din Sânnicolau Mare unde primarul a implementat un program care costă 3 milioane de lei faţă de 25 de milioane de lei cât ar costa repararea şi modernizarea CET-ului local.
Respectivul edil a închiriat pe o perioadă de cinci ani o centrală de apartament pentru care fiecare familie plăteşte 50 de lei lunar, după cinci ani urmând ca centrala să devină proprietatea acestora. Localitatea are aproximativ 170 de familii şi majoritatea au optat pentru această alternativă, a spus Lăzăroiu.
Totodată, ministrul a susţinut că 77 de primării la nivel naţional au CET, iar 33 dintre acestea sunt ineficiente - 43% aparţinând PSD, 27% PNL şi 25% PDL.
Potrivit ministrului Muncii, CET-urile sunt scumpe, produc energie ineficientă şi au pierderi.
"0,5 miliarde din subvenţie s-au dus şi la pierderi şi la clientela politică de la nivel local, pentru că doar unele CET-uri au fost modernizate", a spus Lăzăroiu.