Casa lui Nicolae Ceauşescu de la Scorniceşti este proprietate privată, iar pentru includerea acesteia într-un traseu turistic trebuie întrebaţi urmaşii, a declarat, pentru Revista VIP, soţul Zoei Ceauşescu, profesorul Mircea Oprean.
"Casa este a noastră. Problema este că trebuie să fie întrebaţi şi urmaşii. Dacă toate celelalte puncte ale traseului (…) sunt locuri publice, casa de la Scorniceşti este o chestiune privată. Ea nu este muzeu. Dacă vor, trec pe la poartă şi atât, pentru că strada este un loc public, nu însă şi casa", afirmat el.
Conform lui Oprean, această problemă trebuia abordată cu el şi cu Valentin Ceauşescu.
"Din capul locului, noi nu suntem tentaţi de aşa ceva, cu nişte oameni care ne-au făcut numai rău. Din acea proprietate, eu şi Valentin deţinem a noua parte, fratele socrului meu deţine 40 la sută, iar restul le revine celorlalţi urmaşi ai fraţilor Ceauşescu", a menţionat Oprean.
Soţul Zoei Ceauşescu s-a declarat nemulţumit de faptul că nepotul surorii Elenei Ceauşescu, Emil Bărbulescu, ar dori să utilizeze casa lui Nicolae Ceauşescu în scopul vizitării contra cost.
"Oamenii sunt interesaţi de această căsuţă pentru Nicolae Ceauşescu, nu pentru ceilalţi fraţi. Tocmai am vorbit cu Valentin şi am stabilit că trebuie să avem o discuţie cu acest nepot, Emil, şi să-i spunem să-şi bage minţile în cap, să nu utilizeze ce a mai rămas din această casă în scopul vizitării contra cost, deoarece nu este muzeu, iar casa este vizitată numai pentru numele Nicolae Ceauşescu", a spus el.
Acesta a mai subliniat că Emil Bărbulescu, care locuieşte în prezent lângă casa de la Scorniceşti, nu are acordul său şi al lui Valentin Ceauşescu pentru o astfel de activitate.
Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a declarat, recent, că se lucrează la un "circuit roşu" legat de urmele dictaturii comuniste, menţionând că, din punct de vedere turistic, este "extraordinar" să fie exploatate locurile legate de cuplul Ceauşescu.
"Din punct de vedere turistic, este un lucru extraordinar să exploatezi locurile pe unde a trăit ultimul mare dictator din Europa de Est. Avem locul unde a fost împuşcat (...) Au păstrat zidul şi noi vrem să punem în valoare şi locul unde a sfârşit cuplul Ceauşescu, locuinţele unde au stat, este de mare interes", a susţinut Udrea.
Ea a spus că oamenii "au mai trecut de furia" împotriva dictaturii ceauşiste, iar turiştii din străinătate ar găsi interesante locurile legate de Ceauşescu.