Vicepreşedintele Departamentului de Sănătate al PSD, Alexandru Rafila, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că introducerea unei taxe claw-back pe piaţa medicamentelor este necesară, cu condiţia să nu afecteze programele naţionale compensate.
Rafila a afirmat că o astfel de taxă aplicată pieţei medicamentelor trebuie introdusă, însă după un studiu de impact asupra calităţii medicamentelor şi cu condiţia ca programele naţionale compensate (HIV/SIDA, diabet, oncologie) să nu fie afectate.
Social-democratul a declarat că nivelul acestei taxe trebuie astfel stabilit încât să nu afecteze producătorii naţionali de medicamente.
Potrivit lui Rafila, introducerea acestei taxe trebuie corelată cu respectarea contractelor CNAS-distribuitori şi plata la timp a sumelor aferente compensării.