Guvernul a suplimentat cu 275.000 de lei bugetele Ministerului Afacerilor Externe şi Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, pentru finanţarea unui centru de răspuns telefonic şi prin email care să ofere informaţii şi consiliere muncitorilor români din Spania.
Suma a fost alocată din Fondul de Rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului.
Bugetul Ministerului Afacerilor Externe (MAE) a fost suplimentat cu 87.000 lei, din care 65.000 de lei au fost destinaţi pentru "Poştă, telecomunicaţii, radio, tv, internet", iar 22.000 de lei pentru "Alte cheltuieli cu bunuri şi servicii".
Bugetul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS) a fost suplimentat cu 188.000 de lei, din care 54.000 lei pentru "Poştă, telecomunicaţii, radio, tv, internet", 27.000 de lei pentru "Deplasări, detaşări, transferări", iar 107.000 de lei pentru "Maşini, echipamente şi mijloace de transport".
Ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu, anunţa la începutul lunii august că Guvernul a decis înfiinţarea unei linii telefonice pentru informarea muncitorilor români din Spania şi a românilor în general cu privire la restricţiile de pe piaţa muncii din această ţară.
Lăzăroiu preciza atunci că linia telefonică va funcţiona în maximum două săptămâni.
Decizia a fost luată de Executiv prin aprobarea unui memorandum, după ce autorităţile spaniole au anunţat reintroducerea pentru muncitorii români a restricţiilor existente înainte de 1 ianuarie 2009.