PSD îi recomandă ministrului Muncii, Sebastian Lăzăroiu, ca, dacă are nedumeriri legate de ajutoarele sociale, să îl întrebe pe liderul UNPR Marian Sârbu, singurul membru PSD care a condus ministerul începând cu anul 2004.
"Partidul Social Democrat a luat act de declaraţiile ministrului Muncii, Sebastian Lăzăroiu, privind modul de alocare a ajutoarelor sociale de către primării. Sebastian Lăzăroiu arată că nu poate îndeplini atribuţiile funcţiei în care a fost numit şi atunci inventează zilnic poveşti cu Alba ca Zăpada. Amintim lui Sebastian Lăzăroiu faptul că, începând din 2004, singurul membru al PSD care a avut responsabilităţi legate de ministerul Muncii a fost domnul Marian Sârbu. Dacă actualul ministru al Muncii are nedumeriri legate de ceea ce s-a întâmplat în instituţia pe care o conduce, îi recomandăm să întrebe direct la sursă, în cadrul primei şedinţe a coaliţiei de guvernare", se arată într-un comunicat de presă al PSD remis, marţi, agenţiei MEDIAFAX.
PSD mai susţine că autorităţile de la Bucureşti nu apără interesele cetăţenilor români din străinătate.
"PSD remarcă faptul că această nouă ieşire a ministrului Sebastian Lăzăroiu vine în momentul în care tot mai multe state europene închid uşa pentru muncitorii români. Autorităţile de la Bucureşti nu depun niciun efort pentru a stopa acest fenomen şi se lansează în dispute politice, pentru a ascunde incapacitatea de a dialoga cu partenerii externi, în vederea apărării intereselor cetăţenilor români. Sebastian Lăzăroiu ar trebui să răspundă pentru aceste lucruri", se precizează în comunicatul PSD.
PSD precizează că românii din Spania reclamă deja abuzuri din partea autorităţilor de la Madrid, care aplică măsurile de restricţie şi asupra muncitorilor români deja integraţi pe piaţa spaniolă a muncii.
"Evident, ministrul Lăzăroiu nu este preocupat de acest subiect şi nu are răspuns pentru problemele românilor din Diaspora, cărora PDL le vânează voturile", se mai arată în comunicatul PSD.
Ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu, a declarat, marţi, că aproape 1.200 de dosare pentru alocaţia de sprijinire a familiei, din 3.977 verificate, erau fraudate, iar 63 la sută din acestea sunt din localităţi conduse de primari din USL.
"Am o veste bună pentru USL: au 63 la sută în sondaj. Dar am şi o veste proastă: au 63 la sută din totalul fraudelor", a declarat Sebastian Lăzăroiu.
El a precizat că, în urma centralizării datelor, s-a constatat că din cele aproape 1.200 de dosare fraudate, 32 la sută sunt din primării ale PSD, 26 la sută din primării ale PNL, cinci la sută din primării ale PC şi 28 la sută PDL.
Lăzăroiu a spus că cele 3.977 de dosare verificate sunt din 350 de primării, iar campania de verificare continuă. El a precizat că cele mai mari fraude au fost descoperite în zona de sud a ţării, unde favorit este PSD.