Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că şocurile din economia mondială se vor repercuta nefast şi asupra României, care este în continuare fragilizată de guvernanţi, dar şi de diminuarea exporturilor pe pieţe care se contractă şi de puterea de cumpărare redusă.
"Nu putem să fim relaxaţi contrapunând imaginea unui Obama îngrijorat, ba chiar la strâmtoare, imaginea unei economii americane care, pentru prima dată în istorie, scade în rating şi imaginea unui Emil Boc din ce în ce mai vesel, cu o economie din ce în ce mai înfloritoare, cu o recesiune la timpul trecut şi cu perspective din ce în ce ami frumoase în materie de inaugurări", a spus Antonescu.
El a arătat România este în continuare fragilă şi fragilizată de propriul ei Guvern, care alocă fără discernământ banul public pentru a-l folosi în mod corupt în scopuri clientelare.
"Nu avem cum împărtăşi autosatisfacţia premierului Boc în sensul că datorită genialei idei de a tăia salariile bugetarilor acum România e foarte sănătos aşezată din punct de vedere economc şi e ca o ambarcaţiune solidă - despre cârmaci ce să mai vorbim? - care poate să străbată furtuna şi chiar uraganul crizei", a spus Antonescu.
El a arătat că şansele României la producţia pe export, ridică semne de întrebare foarte serioase în momentul în care economiile mari se contractă. Antonescu a menţionat, de asemenea, dezechilibrul pe care puterea de cumpărare redusă îl generează pe piaţa internă.
"România are nevoie mai mult decât oricând de guvernanţi, de administratori responsabili, serioşi, fără demagogie, fără populism, iar aceştia nu pot fi Traian Băsescu, Emil Boc şi asociaţii lor", a spus Antonescu.
El l-a criticat pe Traian Băsescu, despre care a spus că este "primul demagog, populist şi mincinos al ţării". Antonescu a spus că în campania prezidenţială din 2009 Băsescu a negat criza, a făcut promisuni iresponsabile şi a promulgat iresponsabil legi asupra cărora Guvenrul Tăriceanu i-a atras atenţia că pot genera mari probleme la nivel bugetar şi economic.