Un băiat în vârstă de nouă ani, din localitatea ieşeană Costuleni, a ajuns, joi, în stare gravă la Spitalul de Copii din Iaşi, cu multiple fracturi, după ce a fost lovit de tatăl său, conducerea Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului declanşând o anchetă în acest caz.
Copilul a fost adus în stare gravă la Spitalul de Copii "Sfânta Maria” din Iaşi, băiatul povestindu-le medicilor că a fost lovit de către tatăl său pentru că era obraznic.
Medicii afirmă că băiatul are numeroase fracturi costale, dar şi contuzii, el fiind internat în secţia ATI Chirurgie. Totodată, pe corpul copilului au fost descoperite şi urme mai vechi ale unor alte lovituri.
Băiatul mai are doi fraţi, toţi cei trei copii aflându-se în îngrijirea tatălui, după ce mama i-a părăsit în urmă cu câţiva ani.
Conducerea Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi a anunţat că a declanşat o anchetă în acest caz, pentru a stabili dacă băiatul spitalizat dar şi ceilalţi doi fraţi ai săi, mai pot rămâne în grija tatălui.