Preşedintele PC, Daniel Constantin, a scris, joi, pe blog, că USL nu trebuie să aştepte anul 2012, ci să încerce să provoace în scurt timp alegeri anticipate, "chiar dacă acest lucru înseamnă şi suspendarea preşedintelui", deoarece este evident că o coabitare cu Traian Băsescu este imposibilă.
"Personal, cred că ceea ce trebuie făcut, este să nu mai aşteptăm anul 2012 şi să încercăm să provocăm în cel scurt timp alegeri anticipate! Chiar dacă acest lucru înseamnă şi suspendarea preşedintelui! Cred că este evident acum, pentru toată lumea ca o coabitare cu preşedintele Băsescu este imposibilă!", a precizat pe blog Daniel Constantin.
El a arătat că a aşteptat în aceste zile reacţiile publice la declaraţiile preşedintelui cu privire la interpretarea Constituţiei.
"Preşedintele a spus ceea ce ştiam toţi din USL, ceea ce gândeam, cel puţin, toţi din USL, chiar dacă mulţi evitau să o spună. Preşedintele a spus şi ne-a transmis că o să numească un prim-ministru de la USL! Cine gândea altfel?!? Cine avea încredere în «judecata» lui Băsescu?!? Am spus în nenumărate rânduri că nu mai trebuie să aşteptăm 2012 să primim răspunsul preşedintelui, sau să aşteptăm o decizie corectă din partea acestuia! Ci trebuie să ne comportăm de pe acum ca şi cum ştim răspunsul! Mulţi au spus, chiar dacă nu credeau aşa… că preşedintele nu are cum, că nu îşi asumă riscul, că o să numească premier USL dacă vom avea 50+1 din voturi! Din acest punct de vedere, trebuie să-i mulţumesc preşedintelui că i-a lămurit şi pe aceştia!", a arătat Daniel Constantin.
Liderul PC susţine că preşedintele Băsescu este speriat şi ameninţă USL pentru a încerca destabilizarea acesteia. "Mai întâi a încercat o negociere cu uşile închise la Cotroceni cu Crin Antonescu şi Victor Ponta! Apoi a transmis declaraţii de dragoste publice către PNL, prin supuşii loiali domniei sale, obedienţii, sau inchinaţii săi, gen Voinescu sau Preda! În acelaşi timp a încercat să lucreze şi «subteran» la PNL (aşa cum de altfel îi place cel mai mult) încercând o ruptură din interior! Toate acestea au eşuat! Au eşuat dintr-un singur motiv… că oamenii s-au saturat de astfel de practici în politică! Oamenii politici, dar şi oamenii care votează, vor o schimbare de atitudine în politică!", a scris pe blog Daniel Constantin.
El a adăugat că Traian Băsescu a mai avut o teamă atunci când a transmis acest mesaj şi anume faptul că membrii partidelor la guvernare s-au demobilizat când au apărut sondajele USL. "După ce au început să apară sondajele USL, membrii de partid, dar mai ales membrii partidelor partenere de coaliţie s-au demobilizat total şi au încercat în toată ţara să se poziţioneze aproape de viitoarea putere a USL! În acel moment, preşedintele a încercat să le transmită acestora siguranţa că tot ei vor guverna şi astfel de a-i păstra în echipa lui!", a explicat Daniel Constantin.
"Absorbit de jocuri politice, manipulări şi capcane, Traian Băsescu ignoră un «amănunt» esenţial: de această dată nu se luptă cu parlamentul său, cu opoziţia, ci cu 20 de milioane de români care îşi doresc alegeri anticipate şi un alt preşedinte. Nimeni, niciodată nu a câştigat războiul împotriva propriei naţiuni. Această atitudine de dispreţ vis-a-vis de voinţa poporului, atât de dragă lui altădată, este caracteristică unui om care crede că deţine puterea absolută! Unui om care nu este interesat de ce doreşte un simplu alegător, de ce doreşte un parlament ales la fel de legitim ca şi preşedintele şi de ce doresc partidele politice care într-un stat de drept asigură echilibrul democratic necesar! Ca atare, din toate aceste motive, personal, cred că ceea ce trebuie făcut este să nu mai aşteptăm anul 2012 şi să încercăm să provocăm în cel scurt timp alegeri anticipate! Chiar dacă acest lucru înseamnă şi suspendarea preşedintelui! Cred că este evident acum, pentru toată lumea ca o coabitare cu preşedintele Băsescu este imposibilă!", a adăugat liderul PC.
El a încheiat susţinând că nu trebuie avută "nici cea mai mică încredere în preşedinte".
"Chiar dacă acest mesaj dat zilele trecute ar putea fi interpretat şi ca o chemare la negociere (pe gândirea presedintelui «numai eu aleg premierul»), nu cred că putem să ne permitem nici cea mai mică încredere în preşedinte! Mai mult decât atât, indiferent de ce spune preşedintele, PDL nu mai este dorit de populaţie, oamenii urăsc cu toată fiinţa acest partid, iar un compromis cu cel care conduce de facto această formaţiune politică, nu va fi iertat niciodată de electorat!", a conchis Daniel Constantin.
( 4 aug 2011, 18:09:39