Primarul din Kandahar, un oraş important din sudul Afganistanului, fieful istoric al talibanilor, a fost ucis miercuri într-un atentat sinucigaş, a anunţat comandantul poliţiei din provincia Kandahar, generalul Abdul Raziq, transmite AFP.
Un kamikaze a declanşat explozibilul pe care îl ascundea în turbanul său în faţa primarului, Ghulam Haidar Hameedi, care discuta cu mai mulţi cetăţeni în curtea Primăriei, potrivit generalului Raziq.