Cel puţin cinci persoane au fost ucise şi patru rănite, sâmbătă, în oraşul Grand Prairie din statul american Texas, de un bărbat care a deschis focul în timpul unei aniversări organizate la un patinoar, apoi s-a sinucis, a anunţat poliţia, citată de AFP.
Agresorul era unul dintre organizatorii petrecerii, care a degenerat rapid în dispută între doi membri ai aceleiaşi familii, a precizat un poliţist care a solicitat anonimatul. Bărbatul a scos atunci o armă şi a deschis focul.
Persoanele rănite au fost transportate la spitale din regiune.
Aaron Feldt, un locuitor din Grand Prairie, a declarat pentru ziarul The Dallas Morning News că printre invitaţi figurau atât adulţi, cât şi copii. "Se vedea panica în ochii lor", a afirmat el.
Grand Prairie face parte dintr-o importantă zonă urbană care include Dallas şi Fort Worth.