Preşedintele Traian Băsescu afirmă că raportul CE este unul corect, care relevă atât progresele făcute pentru atingerea obiectivelor de a avea un sistem de justiţie eficient, dar care "pune degetul" pe probleme care se perpetuează şi care afectează credibilitatea justiţiei şi a României.
"Raportul Comisiei Europene este un raport corect care relevă pe de o parte progresele făcute în direcţia atingerii obiectivelor de a avea un sistem de justiţie eficient şi, pe de altă parte, raportul pune degetul şi pe problemele care se perpetuează în justiţie şi care afectează credibilitatea sistemului de justiţie în ansamblul său, dar şi credibilitatea României", a declarat, miercuri, Traian Băsescu, la Palatul Cotroceni.
Şeful statului a mai apreciat că raportul de astăzi este o consolidare a raportului pozitiv din februarie.