Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 18 iul 2011 - Anul XVI, nr. 167 (4765)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9759 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7742 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Raport CE: România a făcut demersuri pentru îmbunătăţirea procedurilor judiciare

Luni, 18 Iulie 2011 (16:27:04)

România a făcut demersuri pentru îmbunătăţirea procedurilor judiciare şi pregăteşte intrarea în vigoare a noilor coduri, care constituie fundamentul pentru un proces judiciar modern, iar DNA continuă lupta convingătoare în cazurile de corupţie la nivel înalt, relevă raportul Comisiei Europene (CE).

De la ultimul raport anual al Comisiei Europene privind progresele României, aflată sub Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV), autorităţile române au întreprins demersuri pentru a eficientiza procedurile judiciare şi a continuat pregătirile pentru intrarea în vigoare a patru Coduri noi, restabilind, totodată, cadrul legal pentru Agenţia Naţională de Integritate, notează raportul pe justiţie al CE, care va fi făcut public, miercuri, la Bruxelles.

Totodată, CE notează că, deşi nu era o condiţionalitate, autorităţile române au decis să efectueze revizuiri ale sistemului judiciar şi al achiziţiilor publice şi să întocmească o evaluare a politicii anticorupţie.

Raportul consemnează faptul că Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) are cauze tot mai convingătoare în privinţa investigării cazurilor de corupţie la nivel înalt.

Totuşi, arată CE, în pofida acestui progres, din iulie 2010 se constată o lipsă de consecvenţă şi de rezultate în anumite zone. Progresul în ceea ce priveşte lupta împotriva corupţiei este încă insuficient, întrucât multe cazuri de corupţie la nivel înalt sunt tergiversate ani în instanţă, fiind observate puţine progrese în această perioadă.

CE spune că trebuie acţionat de urgenţă pentru accelerarea soluţionării acestor cazuri, pentru a preveni ca procesele să fie închise din cauza intervenţiei termenelor de prescriere a faptelor.

În opinia CE, se impune a se acorda luptei împotriva corupţiei o prioritate mai evidentă şi să fie coordonată cu sprijinul unei noi strategii anticorupţie comprehensivă şi robustă.

Raportul notează că sunt necesare măsuri urgente pentru a îmbunătăţi recuperarea produselor infracţiunii, urmărirea spălării banilor şi protecţia împotriva conflictelor de interese în gestionarea fondurilor publice, iar rezultate mai bune ar trebui demonstrate în domeniul confiscării bunurilor nejustificate şi în aplicarea de sancţiuni descurajatoare în cazuri de incompatibilităţi.

Pentru creşterea ritmului reformei judiciare în următoarea perioadă, CE spune că România ar trebui să adopte un plan de implementare a Codului civil şi pentru celelalte trei noi coduri (Cod penal, Cod de procedură civilă şi de procedură penală-n.r.) care urmează a fi introduse în 2012 şi să creeze un cadru de cooperare împreună cu magistraţii şi cu societatea civilă pentru a facilita ajustările structurale necesare ale sistemului judiciar.

De asemenea, raportul CE pe justiţie notează că noul Consiliu Superior al Magistraturii mai are încă nevoie să demonstreze angajamentul său de a reforma sistemul prin rezultate concrete

Totodată, oficialii europeni arată că, de la ultima evaluare a Comisiei, România a îmbunătăţit eficienţa procesului judiciar prin simplificarea unor proceduri judiciare şi introducerea unor noi instrumente legale, respectiv posibilităţi mai mari pentru autorităţile de urmărire penală de a clasa cazurile în care probele existente nu justifică cercetări ulterioare sau posibilitatea unui inculpat de a pleda vinovat în instanţă şi de a reduce procedura de judecată.

Potrivit raportului CE, aceste noi prevederi legale au contribuit la întărirea eficienţei urmăririi penale şi la accelerarea numărului de cazuri aduse în faţa instanţei. În plus, România a început pregătirile de realizare a unei revizuiri funcţionale independente a sistemului judiciar. Această revizuire ar trebui să definească măsurile pentru o reformă mai comprehensivă a structurilor, procedurilor şi resurselor umane, care vor fi necesare pentru a însoţi intrarea în vigoare a noilor Coduri.

Cele patru coduri noi trebuie să fie considerate drept un pas important pentru reforma judiciară şi pentru îmbunătăţirea consecvenţei şi a eficienţei procesului judiciar.

De la ultima evaluare a Comisiei din iulie 2010, au apărut unele întârzieri în pregătirile pentru implementarea noilor Coduri. Deşi data implementării a fost fixată pentru 1 octombrie 2011, pentru Codul civil şi implementarea de legi pentru celelalte Coduri, care sunt elaborate şi finalizate, studiile de impact nu sunt încă gata, s-a realizat puţin training şi un plan comprehensiv de implementare încă lipseşte.

Comisia susţine că este important să se evite practicile divergente, iar o bună pregătire a magistraţilor va fi esenţială pentru o implementare omogenă a celorlalte Coduri.

Prin Legea "Micii Reforme", România a revizuit atribuţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dintr-un punct de vedere ce abilitează Curtea să funcţioneze mai efectiv ca şi Curte de Casaţie. Totuşi, aceste reforme nu merg prea departe în a aborda efectiv problema jurisprudenţei neunitare, mai spune CE.

Noile Coduri de procedură introduc un nou mecanism pentru unificarea jurisprudenţei, hotărârea provizorie, care va completa recursul în interesul legii existent. O hotărâre interpretativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ar trebui să prelungească perioada specială de prescripţie într-un caz, atunci când o decizie referitoare la o excepţie constituţională se află pe rol. Aplicarea de legi stricte care să însoţească noul mecanism va fi necesară pentru a evita ca solicitări neîntemeiate de hotărâri provizorii să tergiverseze excesiv judecata. România nu a realizat încă o publicare complet electronizată a jurisprudenţei, subliniază CE, în raportul sobţinut, luni, de agenţia de presă MEDIAFAX.

Totodată, raportul CE consemnează şi faptul că motivările instanţei sunt adesea elaborate cu întârziere substanţială, după ce verdictul este pronunţat. 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Raport CE: România a făcut demersuri pentru îmbunătăţirea procedurilor judiciare.
 Vizualizări articol: 502 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Raport CE: România a făcut demersuri pentru îmbunătăţirea procedurilor judiciare0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei