Amenzi de aproape 100.000 de lei au fost aplicate în urma celor peste 100 de controale făcute pe litoral, în prima parte a lunii iulie, de către inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), transmite corespondentul MEDIAFAX.
Preşedintele ANPC, Constantin Cerbulescu, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Năvodari, că în perioada 1-13 iulie au fost realizate, în cadrul Comandamentului Litoral 2011, 107 acţiuni de control, fiind aplicate 68 de amenzi în valoare de 98.200 de lei, totodată fiind acordate şi şapte avertismente.
"Au fost controlate 23 de unităţi de comercializare produse alimentare, 21 de unităţi comercializare produse nealimentare şi 63 de prestatori de servicii alimentare şi nealimentare. Valoarea produselor oprite temporar de la comercializare ca urmare a deficienţelor constatate a fost de 12.825 de lei, din care cea a produselor alimentare oprite temporar a fost de 8.290 de lei”, a afirmat Constantin Cerbulescu.
De asemenea, directorul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa, Dionisie Culeţu, a precizat, în cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, că în aceeaşi perioadă au fost primite 32 de sesizări de la turişti. Astfel, în privinţa hotelurilor, turiştii au reclamat, printre altele, existenţa unor chiuvete crăpate, a unor baterii de baie uzate, precum şi mobilier vechi de zeci de ani.
Dionisie Culeţu a explicat că majoritatea acestor probleme au fost semnalate în staţiuni din sudul litoralului.
Directorul CJPC Constanţa a mai spus că au fost şi sesizări legate de produsele alimentare, fiind descoperite alimente expirate şi situaţii în care consumatorul nu era informat asupra gramajului, a compoziţiei unui produs sau preţurile nu era afişate la vedere.
Conform sursei citate, s-a înregistrat şi o sesizare în care un turist anunţa că a găsit un gândac într-o salată de fructe, la o terasă de pe litoral. În urma verificărilor, inspectorii ANPC nu au putut demonstra că în spaţiul respectiv ar exista gândaci şi că cel găsit în salata cu fructe ar proveni de la bucătăria localului sau din exterior. Totuşi, consumatorul respectiv a fost despăgubit.
Directorul CJPC a spus că în cazul în care se constată probleme mari la o unitate de pe litoral, atunci localul respectiv va fi închis o perioadă până la remedierea deficienţelor.
Comandamentul Litoral 2011 funcţionează din 1 iulie în Mamaia, Costineşti şi Neptun, între orele 10.00-20.00, de luni până sâmbătă, iar în zilele de duminică între orele 10.00-16.00. Comandamentul Litoral 2011 va fi operațional până la sfârşitul lunii august.