Fostul angajat al Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), iniţial şofer al instituţiei, ajuns şef al Direcţiei Financiare din Jandarmeria Română la intervenţia lui Pătraşcu, avea diplomă de bacalaureat falsă şi făcea greşeli gramaticale flagrante de genul "ma condus" sau "î-mi aparţine".
F.C., prieten al lui Adrian Pătraşcu, fost director al Direcţiei Generale de Management Resurse Umane din cadrul MAI, a primit, în urma organizării "aşa-zisului concurs din luna octombrie 2010", funcţia de şef al Direcţiei Financiare din Jandarmerie, prevăzută pentru gradul de general, adică cea mai înaltă funcţie financiară din cadrul instituţiei, potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii Parchetului de la lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), document obţinut de MEDIAFAX.
Atât F.C., cât şi Pătraşcu, au recunoscut că au o relaţie de amiciţie şi că s-au văzut de mai multe ori, fie la biroul lui Pătraşcu, fie la locuinţele lor.
De altfel, şeful Serviciului de Personal şi Coordonarea Structurilor din cadrul MAI a spus procurorilor: "De F.C. am aflat cred că pe holuri, la fumoar, în perioada de dinaintea susţinerii examenului de la Jandarmerie. Am văzut o persoană, de mai multe ori, intrând sau ieşind de la chestorul Pătraşcu. Cineva, nu îmi mai amintesc cine, mi-a indicat numele acestei peroane (F.C.) şi mi-a spus că este cineva care a trecut în rezervă, deoarece se folosise de diplome false. După ce F.C. a fost reîncadrat în structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor, l-am văzut ieşind de la chestorul Pătraşcu - din biroul acestuia - şi chiar a dat mâna cu mai multe persoane dintr-un grup în care mă aflam şi eu".
"Cariera de ofiţer lui F.C. în structurile MAI a avut la bază folosirea unei diplome false. F.C. a fost încadrat în Ministerul Administraţiei şi Internelor în data de 1 februarie 1995, ca personal contractual (conducător auto). În data de 22 iunie 1995 a fost chemat în rândul cadrelor militare active, fiindu-i acordat gradul de plutonier, ca urmare a solicitării sale din 15 februarie 1995. Ulterior, a depus la dosarul de personal diploma de bacalaureat potrivit căreia, în anul 1996, ar fi absolvit cursurile Liceului «Dimitrie Bolintineanu». În anul 1999, F.C. a fost trecut în rândul ofiţerilor, în baza unei diplome de licenţă, pe care a depus-o la dosarul de personal, din care rezulta că a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universităţii de Ştiinţe şi Arte «Gheorghe Cristea» şi că a susţinut licenţa la Universitatea «Lucian Blaga» din Sibiu. În anul 2002, F.C. a fost trecut în rezervă cu gradul de maior, în urma demisiei sale", au reţinut procurorii.
Aceştia au explicat faptul că, în 2002, Grupul de control al MAI s-a sesizat din oficiu despre faptul că diploma de bacalaureat a lui F.C. părea falsă. El a primit rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale în 2003, însă decizia a fost infirmată în 2004, cauza fiind trimisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, pentru continuarea cercetărilor. Acolo s-a stabilit că diploma emisă pe numele F.C. este falsă, aceasta nefigurând în evidenţele liceului. Totodată, a rezultat că bărbatul nu a mers la cursurile liceului seral sau la zi, nu este înscris în indexul alfabetic al liceului şi nici în catalogul de examen de bacalaureat. El a declarat că a obţinut diploma de bacalaureat de la secretarul liceului, D. I., decedat în anul 2000.
Totuşi, în decembrie 2004, dosarul a primit din nou rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale, deşi în şedinţa Biroului Senatului Universităţii "Lucian Blaga" din Sibiu, din data de 17 aprilie 2003, s-a decis în unanimitate anularea diplomei de licenţă pe care această universitate a eliberat-o în anul 2001 lui F.C..
"La vremea respectivă însă organele de urmărire penală nu au comunicat către MAI faptul că în urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că F.C. s-a folosit de acte falsificate pentru a-şi dobândi gradul de ofiţer. Această comunicare ar fi trebuit să aibă ca efect revocarea ordinului prin care F.C. a fost trecut în rândul ofiţerilor", precizează procurorii.
După acest incident, F.C. a spus că a fost sfătuit de prieteni să urmeze cursurile unui liceu, astfel că a absolvit Liceul "Grigore Cherchez", după care ar fi studiat la două facultăţi în paralel, respectiv Facultatea de Ştiinţe Economice "Gheorghe Cristea" şi Facultatea de Drept Biotera.
"Dreptul l-am terminat în 2009, iar ştiinţele economice în 2008", le-a spus F.C. procurorilor, însă aceştia notează că "faptul că F.C. nu îşi aminteşte nici măcar în ce an a absolvit aceste două facultăţi ridică şi în prezent semne de întrebare referitoare la modalitatea în care şi-a efectuat studiile. În realitate, Facultatea de Drept a Universităţii Biotera a absolvit-o în anul 2010, iar Facultatea de Ştiinţe Economice, Juridice şi Administrative a Universităţii «Gheorghe Cristea» a absolvit-o în anul 2009".
De asemenea, procurorii "nu pot să nu observe", analizând declaraţia olografă a lui F.C. cu prilejul cercetării sale de către Corpul de Control al MAI, că acesta nu scrie corect în limba română.
"Exemplificăm: «ma condus la poartă», «semnătura aplicată pe fişa medicală de încadrare la rubrica semnătura candidatului î-mi aparţine», «au fost completate la policlinica MAI, în cabinetul unui medic de la interne care ma întrebat anumite date », «am ridicat fişa medicală pe care am depuso», «am înapoiato pentru a fii depusă la dosar dar nu î-mi aduc aminte», «acest document a fost depus la serviciul cadre al jandarmeriei dar nu î-mi amintesc data»", arată procurorii PICCJ.
În ciuda acestor aspecte, din 2007, F.C. a încasat de la Casa de Pensii a MAI o pensie militară de invaliditate, ca urmare a acordării unui certificat de invaliditate.
Acelaşi F.C., în urma organizării unui "concurs" în octombrie 2010 la Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, a ajuns să ocupe funcţia de şef al Direcţiei Financiare, prevăzută pentru gradul de general, cea mai înaltă funcţie financiară din cadrul instituţiei.
Procurorii Parchetului instanţei supreme au finalizat ancheta în dosarul privind angajările ilegale în Ministerul Administraţiei şi Internelor şi au trimis în judecată şapte persoane, printre care Olimpiodor Antonescu, fost şef al Jandarmeriei Române, şi Nicolaie Rugină, fostul său prim-adjunct.
Dosarul a fost înaintat, pentru judecată, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, primul termen fiind stabilit pentru 25 octombrie.