Aeroportul Catania din Sicilia a fost închis sâmbătă seară, din cauza cenuşii eliberate în atmosferă de vulcanul Etna, iar traficul aerian a fost deviat către Palermo, relatează AFP.
Aeroportul a fost închis sâmbătă, la ora 18.12 GMT (21.12, ora României), însă administraţia speră să poată relua activitatea normală în cursul zilei de duminică.
Autorităţile locale au înfiinţat o unitate de criză, după ce pe versantul de sud-est al vulcanului a fost depistată, sâmbătă după-amiază, o scurgere de lavă, însoţită de emisii de cenuşă.
Activitatea vulcanică nu prezintă nici un pericol pentru oraşele din zonă, înscriindu-se în activitatea normală a vulcanului Etna.