Ministerele fac, în această perioadă, simulări privind desfiinţarea serviciilor deconcentrate din judeţe, în cadrul măsurilor de descentralizare care prevăd menţinerea acestora doar la nivelul capitalelor viitoarelor regiuni, au declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, surse parlamentare.
"Ministerele lucrează la simulări privind desfiinţarea serviciilor deconcentrate din subordine de la nivelul actualelor judeţe, urmând ca aceste instituţii să fie menţinute doar la nivelul capitalelor de reşedinţă ale viitoarelor regiuni. Vor fi inspectorate sau direcţii regionale. În Regiunea de Nord-Vest, de exemplu, vor rămâne servicii deconcentrate doar la Cluj-Napoca, iar în celelalte judeţe acestea se vor desfiinţa şi vor funcţiona sub formă de birouri sau oficii. Reorganizarea aceasta va însemna şi o importantă reducere de personal", au precizat sursele citate.
Potrivit acestora, la nivelul birourilor şi al oficiilor unor servicii deconcentrate din judeţele unei viitoare regiuni nu va mai fi nevoie de departamentele de contabilitate, juridic sau de resurse umane, de secretarele directorilor.
"Contabilitatea, serviciul juridic sau resursele umane vor fi asigurate de la nivelul serviciului deconcentrat din municipiul de reşedinţă. Nu va mai fi nevoie nici de secretarele directorilor şi directorilor adjuncţi, nici chiar de directorii adjuncţi. Toate organigramele se regândesc. Într-un judeţ sunt cam 40 de astfel de servicii deconcentrate, iar desfiinţarea lor va afecta câteva mii de persoane. Noile structuri vor fi mai puţin birocratice şi vor consuma mai puţine resurse", au spus sursele menţionate.
Întreg procesul de analiză a situaţiei serviciilor deconcentrate va trebui finalizat până în luna septembrie, când coaliţia guvernamentală va relua discuţiile referitoare la reorganizarea administrativ-teritorială.
Preşedintele Traian Băsescu declara, în 27 iunie, în Parlament, că nu va considera reorganizarea administrativă un subiect abandonat, susţinând că agenţiile guvernamentale şi consiliile judeţene "sufocă" administraţiile locale şi exprimându-şi speranţa că după vacanţa parlamentară va fi găsită o soluţie.