Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a afirmat, miercuri, că instrumentul confiscării extinse, care este "unul foarte puternic", trebuie să ajungă în mâna unor magistraţi calificaţi, care să-l folosească în direcţia corectă şi cu eficienţa corespunzătoare.
"Confiscarea extinsă este un instrument eficient prin el însuşi, dar în acelaşi timp foarte puternic. Trebuie să fim siguri că acest instrument puternic ajunge în mâna unor oameni extrem de calificaţi, care să-l folosească în direcţia corectă şi cu eficienţa corespunzătoare mijloacelor pe care le au la dispozţie", a declarat, Cătălin Predoiu, în cadrul forumului "Revizuirea Constituţiei României", organizat de vicepreşedintele Senatului şi fost ministru al Justiţiei, Cristian Diaconescu, şi Asociaţia "Progresăm Împreună".
Ministrul Justiţiei a subliniat faptul că este foarte important ca factorii de deciziei din justiţie să se concentreze pe agendele tehnice, în speţă Consiliul Superior al Magistraturii.
"Să lăsăm deoparte dezbaterile politice, care sunt pentru politicieni, şi să ne rezolvăm problemele nerezolvate, cum ar fi intensificarea pregătirii profesionale, evaluarea mai rapidă a problemelor de personal şi resurse umane etc.", a spus Predoiu, precizând că Guvernul trebuie să ofere magistraţilor mijloacele care să permită specializarea lor.
"Este esenţial ca specializarea procurorilor să funcţioneze, iar Guvernul trebuie să ofere mijloacele care să permită această specializare", a susţinut Predoiu, indicând în acest sens adoptarea legii de modificare a Codului penal, baza logistică, efortul CSM şi al Ministerului Public, a şefilor de parchete şi instanţe în a specializa şi a continua pregătirea oamenilor.
"Rezumând: nicio schimbare legislativă nu va crea miracole prin ea însăşi", a declarat ministrul Justiţiei.
În opinia demnitarului, este foarte important utilizarea corectă a instrumentului confiscării extinse a averii şi păstrarea garanţiei celor care sunt oneşti "că pot acumula averi pe măsura muncii şi talentului lor", dar, în acelaşi timp, să se demonstreze că cei care încalcă legea nu se vor bucura de rezultatele activităţii lor infracţionale.