ANP, conducerile din penitenciare şi sindicatele au responsabilitatea directă de a păstra integritatea în sistemul penitenciar, de a combate traficul de telefoane, de droguri şi de alte încălcări ale legii, important, iar şefii închisorilor trebuie să discute cu subordonaţii care au greutăţi.
"Conducerile penitenciarelor trebuie să intensifice dialogul cu cadrele din subordine în această perioadă. Oamenii trec prin greutăţi şi este nevoie să fie sprijiniţi moral, să nu cedeze tentaţiilor şi să meargă înainte, pentru că de ei depinde securitatea penitenciarelor şi, implicit, securitatea cetăţenilor. Atât ANP, cât şi conducerile de penitenciar, dar şi sindicatele, au responsabilitatea directă a păstrării integrităţii în sistemul penitenciar, a combaterii traficului de telefoane, de droguri şi a altor încălcări ale legii. Cheia reuşitei stă în cooperarea intrasistem şi în buna comunicare", se arată într-un mesaj transmis de ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, angajaţilor din sistemul penitenciar, cu ocazia Zilei personalului din administraţia penitenciară.
Acesta arată că activitatea din închisori s-a confruntat în ultimii ani cu o creştere a presiunilor asupra activităţii penitenciare, constând în creşterea numărului de deţinuţi, implementarea unor standarde europene în domeniul penitenciar şi constrângerile bugetare.
"Chiar şi în aceste condiţii, trebuie să recunoaştem că în ansamblu sistemul penitenciar a funcţionat normal, fără incidente deosebite. Nu am avut revolte, nu am avut blocaje, nu am avut sincope majore. Este meritul lucrătorilor din penitenciar şi al cadrelor de management care le coordonează. Cooperarea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor cu celelalte instituţii din sistemul de ordine publică şi siguranţă naţională a decurs normal, pragmatic, eficient. Dialogul cu sindicatele a revenit la normal, după câteva momente tensionate şi izolate din trecut. Acolo unde au fost descoperite încălcări ale legii, au fost imediat deferite organelor de cercetare penală", mai spune ministrul Justiţiei.
Acesta susţine că Ministerul Justiţiei va continua să sprijine activitatea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor prin pârghii legislative şi administrative, fiind necesar să se păstreze managementul penitenciar departe de orice influenţe politice în numiri. "Pentru că managementul penitenciar este parte din managementul mai larg al justiţiei. Se impune să recunoaştem în această privinţă şi meritul Coaliţiei de guvernare, care a înţeles aceste comandamente", arată Predoiu, în mesajul său.
Ministrul subliniază că se impune îmbunătăţirea dialogului cu conducerile de penitenciare şi, în acelaşi timp, intensificarea inspectării unităţilor de penitenciar şi a controalelor operative.
Potrivit acestuia, comunicarea este baza încrederii, iar încrederea contribuie la eficienţa managementului, fiind necesar ca ANP şi sindicatele să manifeste bună-credinţă şi "să îşi plieze agenda pe obiectivele tehnice ale sistemului".
Totodată, ministrul subliniază necesitatea găsirii urgente a unei soluţii pentru sediul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, care se impune consolidat, precum şi pentru scoaterea unităţilor de penitenciar din centrul oraşelor în afara acestora, cum este cazul la Cluj Napoca.