Fostul lider sindical Marius Petcu a fost eliberat sub control judiciar pe motiv că instanţa nu a considerat că există dovezi că el ar putea împiedica buna desfăşurare a procesului sau ar putea influenţa martorii, cu toate că judecătorii admit că martorii din dosar nu au fost audiaţi.
"În privinţa inculpatului (Marius Petcu, n.r.) nu rezultă şi nu s-a făcut nicio dovadă că ar împiedica buna desfăşurare a procesului penal, prin sustragerea sa, prin influenţarea participanţilor procesuali în declaraţiile lor - chiar dacă în cauză sunt de audiat martorii stabiliţi prin rechizitoriu - ori că ar putea comite noi infracţiuni", se arată în motivarea deciziei Curţii de Apel Bucureşti prin care Petcu, acuzat de luare de mită în formă continuată, a fost eliberat provizoriu sub control judiciar.
Instanţa a ţinut seama, conform documentului citat, obţinut de MEDIAFAX, şi de elementele "ce caracterizează persoana" lui Petcu, chiar dacă fostul lider sindical este acuzat de o faptă de corupţie "cu un impact major" în opinia publică. Astfel, instanţa scrie în motivare că Petcu este lipsit de antecedente penale, integrat social, profesional şi familial, are copii în întreţinere şi este "recunoscut pentru activitatea profesională desfăşurată".
Marius Petcu, fostul lider al CNSLR-Frăţia şi al Federaţiei Sanitas, a fost eliberat din arest în 20 iunie, ca urmare a deciziei definitive a Curţii de Apel Bucureşti, care a admis cererea lui de eliberare provizorie sub control judiciar.
Petcu a stat în arest preventiv din 31 martie, el fiind prins, în 24 martie, luând mită 40.000 de euro de la Petre Scrieciu, sumă ce ar fi reprezentat o parte din banii ceruţi pentru ca firma omului de afaceri să execute lucrările la un centru pentru sindicate din Snagov.
În 21 aprilie, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au trimis în judecată pe Marius Petcu, pentru luare de mită, în formă continuată.
Procurorii au stabilit că, în perioada septembrie 2009 - martie 2011, în calitate de preşedinte al Federaţiei Sanitas, Petcu ar fi primit de la Petre Scrieciu, administratorul unei societăţi comerciale, denunţător în cauză, sume de bani totalizând 1.398.400 lei, în schimbul atribuirii către firma acestuia a unui contract de execuţie lucrări.
Potrivit procurorilor, banii au fost primiţi în mod repetat, câte 87.400 de lei lunar, o rată reprezentând aproximativ 20% din valoarea fiecărei situaţii de lucrări decontate în cadrul contractului care avea ca obiect construirea "Centrului de educaţie, perfecţionare şi recreere - Snagov".
De asemenea, în 1 februarie, Marius Petcu ar fi primit de la Scrieciu, prin intermediar, un imobil situat în staţiunea Predeal în valoare de 535.165 de lei. Scopul primirii acestui imobil a fost acela de a compensa unele tranşe din mită neplătite încă, cele aferente lunilor următoare, sau de a facilita obţinerea de către aceeaşi firmă a unei lucrări viitoare, susţin procurorii DNA.