Liderul PSD Victor Ponta a declarat, luni, la şedinţa grupurilor parlamentare ale USL, că reprezentanţii Uniunii apără judeţele ţării împotriva unui "proiect absurd" al preşedintelui Traian Băsescu, precum şi că o nouă Constituţie va fi adoptată după următoarele alegeri, de către o majoritate USL.
Potrivit lui Ponta, în cursul vacanţei parlamentare, reprezentanţii PSD şi PNL vor trebui să se pregătească pentru schimbarea, în toamnă, a Guvernului şi pentru alegeri anticipate.
Liderul PSD a susţinut că, dacă aceste eventuale alegeri anticipate vor fi corecte, USL va avea majoritatea absolută în Parlament şi va putea să adopte o nouă Constituţie, potrivit principiilor dorite de Uniune.
El a calificat întâlnirea grupurilor parlamentare ale USL ca fiind mai utilă interesului public decât orice altă întâlnire care se desfăşoară la aceeaşi oră.
"Nu ştiu şi nu mă interesează ce va spune Traian Băsescu", a subliniat social-democratul.
Grupurile parlamentare ale USL s-au întrunit, luni, de la ora 15.00, la sala de grup a PSD din Camera Deputaţilor, într-o şedinţă cu accesul presei, desfăşurată în paralel cu discursul în faţa Parlamentului al preşedintelui Traian Băsescu.