Mai mulţi membri ai Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, în Retragere şi în Rezervă au protestat, marţi, pe holurile Camerei Deputaţilor, reclamând faptul că nu li s-a permis accesul în loji pentru a asista la şedinţa de plen în care se dezbate OUG privind pensiile militare.
Preşedintele filialei sector 2 a organizaţiei, col (r) Vasile Iancu a declarat presei că doar opt membri au fost lăsaţi în lojă, din cei aproape 50 care au solicitat accesul în sala de plen. El a spus că restul persoanelor venite au intrat la invitaţia grupurilor PSD şi PNL, dar nu au putut asista la şedinţă, staţionând pe hol.
Preşedintele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, în Retragere şi în Rezervă, Mircea Dogaru, a precizat, la rândul său, că sunt nemulţumiţi că nu au putut asista la şedinţa de plen.
Secretarul general al Camerei Deputaţilor, Gheorghe Barbu, a declarat că, potrivit Regulamentului Camerei, cetăţenii au acces pentru a asista la lucrări în limita locurilor disponiblile, pe baza unei cereri adresate secretarului general. El a explicat că, înaintea solicitării cadrelor militare de a participa 52 de persoane la şedinţă, a existat o cerere a grupului de deputaţi independenţi şi a Asociaţiei Veteranilor de Război ca 200 de personae să asiste la lucrările de marţi.
"Eu am aprobat să fie 8 reprezentanţi (de la sindicatul cadrelor militare - n.r.), în limita locurilor disponibile, dumnealor au venit cu presiuni, cu încercări de la grupurile parlamentare. Nu am făcut decât să respect regulamentul", a precizat Barbu.