Biroul Permanent al Senatului a aprobat, luni, înfiinţarea unei comisii speciale a Senatului privind reorganizarea administrativ-teritorială, propunerea venind din partea lui Mircea Geoană.
"A fost aprobată înfiinţarea unei comisii speciale a Senatului privind reorganizarea administrativ-teritorială. A existat un amendament la propunerea iniţială a domnului preşedinte Mircea Geoană, ca numărul membrilor să nu fie 15, ci numai 11, pentru eficienţa acestei comisii", a declarat vicepreşedintele Senatului Ioan Chelaru.
Potrivit hotărârii de înfiinţare, comisia are ca obiective analizarea tuturor informaţiilor şi datelor disponibile referitoare la reorganizarea administrativ-teritorială a României, identificarea cauzelor care necesită o nouă reorganizare administrativ-teritorială, analizarea evoluţiei legislative din domeniu, precum şi a jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie, dar şi elaborarea unor studii de impact referitoare la oportunitatea şi efectele unei noi organizări administrativ-teritoriale.
Raportul comisiei urmează să fie depus în termen de şase luni de la constituirea acesteia.
Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, săptămâna trecută, că prin înfiinţarea unei comisii speciale pentru discutarea proiectelor de modificare a structurii administrative se poate înlătura politicianismul prezent în actuala dezbatere a temei.
Geoană a afirmat că propunerea de înfiinţare a unei astfel de comisii a fost primită "cu deschidere" de toate partidele parlamentare.
El a menţionat că o astfel de comisie a funcţionat şi în Franţa şi în Polonia, înainte ca în aceste ţări să se decidă reorganizarea administrativ-teritorială.
Comisia respectivă urmează să analizeze toate propunerile pe tema reorganizării administrative, să consulte experţi, academicieni şi aleşi locali, eventual şi reprezentanţi ai Comisiei Europene, pentru a întocmi un raport.
"Este obligaţia Senatului, Cameră decizională pe chestiuni ce ţin de administraţie şi teritoriu, să aibă, dincolo de patima politică, un demers serios şi sobru, să înlăturăm percepţia de policianism, amatorism şi clientelism pe care acest început de dezbatere a creat-o", a declarat Geoană.
(20 iun 2011, 23:19:32