Fiecare salariat al Poştei Române va fi trimis, începând cu 1 iunie, în concediu fără plată câte două zile în fiecare lună, până la finele anului, decizie care va afecta peste 34.000 de angajaţi şi va reduce cheltuielile lunare ale operatorului cu 7 milioane de lei.
"Decizia vizează toţi salariaţii Poştei. Pentru a nu afecta activitatea companiei, fiecare salariat îşi va lua două zile de concediu fără plată în fiecare lună, până la finele anului, prin rotaţie. Măsura va reduce cheltuielile companiei cu 7 milioane de lei pe lună", a declarat pentru MEDIAFAX directorul general al Companiei Naţionale Poşta Română (CNPR), Daniel Neagoe.
Anul trecut, operatorul poştal a avut pierderi de 29 milioane de euro, la o cifră de afaceri de 327 milioane de euro.
La finele lunii mai, Neagoe a declarat pentru MEDIAFAX că aproximativ 2.000 de salariaţi, reprezentând 6% din personalul Poştei Române, vor fi afectaţi de aplicarea unor măsuri de restructurare operaţională, inclusiv prin reducerea numărului de sucursale, o parte dintre aceştia urmând să fie disponibilizaţi.
Conducerea Poştei a bugetat suma de 36 milioane de lei pentru cheltuieli cu plăţile compensatorii aferente disponibilizărilor.
În toamna anului 2009, Executivul a decis printr-un proiect de lege, în urma negocierilor cu FMI, să introducã zile de concediu neplătit în sectorul public pentru o perioadã de 10 zile, în intervalul octombrie-decembrie.
Decizia nu a putut fi aplicată în termenul stabilit deoarece proiectul de lege a fost contestat la Curtea Constituţională, iar zilele de concediu neplătit au fost introduse în final doar pentru lunile noiembrie şi decembrie, în limita a maximum 8 zile de concediu pentru întregul an. Ulterior, Executivul nu a mai apelat la o astfel de măsură.
Poşta Română este cel mai mare operator de profil şi dispune de o reţea teritorială de aproximativ 7.100 de oficii poştale, din care 1.200 sunt informatizate, iar mai mult de 580 dintre acestea sunt incluse într-o reţea virtuală privată (VPN).
Operatorul are circa 34.200 de salariaţi, din care peste 11.000 sunt factori poştali.
Acţionarii companiei sunt Ministerul Comunicaţiilor, cu o participaţie de 75%, şi Fondul Proprietatea, care deţine 25% din capital.
Bugetul CNPR pentru acest an prevede venituri totale de 1,51 miliarde de lei, de la 1,4 miliarde de lei în 2010, şi un profit brut de 2,34 milioane de lei.
Numărul de salariaţi la finele anului a fost prognozat la 32.663.