Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că Senatul a acţionat împotriva interesului României când a desemat în CSM, din partea societăţii civile, o persoană incompatibilă conform Legii ANI şi nu a desemnat o a doua persoană pentru că au de făcut jocuri politice.
Potrivit preşedintelui, Senatul a reuşit "o performanţa împotriva intereselor României" - să desemneze o persoană din partea societăţii civile care este incompatibilă conform Legii ANI.
De asemenea, Băsescu a mai declarat că Senatul a reuşit să nu desemneze cea de-a doua persoană din partea societăţii civile pentru că au făcut jocuri politice.
El a menţionat că ar trebui "să ne ridicăm deasupra intereslor de partid şi să privim către interesul naţional".